ANALIZĂ ELECTORALĂ 2008-2016 | Ce-au avut şi ce-au pierdut CANDIDAȚII la PRIMĂRIA Galaţiului

ANALIZĂ ELECTORALĂ 2008-2016 | Ce-au avut şi ce-au pierdut CANDIDAȚII la PRIMĂRIA Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Voturi, acesta este răspunsul scurt şi realist la întrebarea din titlu. Voturi pe care candidaţii care, pe 5 iunie, au încercat să câştige fotoliul de primar al municipiului Galaţi le-au pierdut în cei patru ani trecuţi de la precedenta lor înfruntare electorală. Chiar dacă susţinerea lor s-a schimbat faţă de alegerile locale din 10 iunie 2012, trebuie să ţinem seama de faptul că votul pentru funcţia de primar al oraşului este unul mai degrabă nominal decât politic. Iată cine şi de ce a pierdut.

Marius Stan – aproape 40.000 de voturi pierdute

În urmă cu patru ani, pe 10 iunie 2012, liberalul Marius Stan devenea primarul municipiului Galaţi, ales cu 59.614 de voturi, reprezentând 48,68 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. La fel de adevărat este că avea în spate susţinerea a trei partide PSD, PNL şi PC, reunite în USL – Uniunea Social Liberală. Pe 5 iunie 2016, Marius Stan, candidat pentru un nou mandat de primar din partea UNPR, a obţinut 19.856 de voturi, adică 21,32 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Matematic, a pierdut 39.756 de voturi, iar procentual 27,36 la sută. Desigur, nu putem pune la îndoială faptul că imaginea electorală a lui Marius Stan s-a erodat în cei patru ani de mandat. Lipsa de comunicare reală cu gălăţenii, problemele cu încălzirea şi apa caldă a oraşului, dar şi demolarea garajelor şi a chioşcurilor au dus la pierderea a numeroase voturi. Nu trebuie neglijat nici faptul că acum nu a avut parte de susţinerea unui partid puternic şi bine organizat, cu o masă de votanţi fidelă şi stabilă. Se poate spune, deci, că scorul electoral este unul mai degrabă personal decât unul de partid. Şi nu trebuie neglijat faptul că, în 2008, când a fost candidatul PNL la Primăria Galaţi, Marius Stan a obţinut un scor de 17.534 de voturi, reprezentând 18,82 la sută, plasându-se, ca şi acum, pe locul al treilea în opţiunile gălăţenilor.

Nicuşor Ciumacenco - peste 12.000 de voturi pierdute

Acum patru ani, pe 10 iunie 2012, candidatul independent la Primăria Galaţi Nicuşor Ciumacencorata fotoliul de edil al oraşului cu 34.604 de voturi obţinute, reprezentând 28,26 la sută dintre voturile valabil exprimate. Pe 5 iunie 2016, candidatul PNL la Primăria municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a fost votat de 22.273 de gălăţeni, reprezentând 23,92 la sută. Surprinzător sau nu, deşi a avut în spate un partid puternic, format practic din două formaţiuni politice contopite, PNL şi PDL, Nicuşor Ciumacenco a pierdut 12.331 de voturi – 4,34 procente – faţă de alegerile de acum patru ani. Alegeri în care politicianul nu a avut susţinerea unui partid politic! Şi în care a intrat cu o imagine oarecum erodată, pentru că fusese viceprimar PSD. Chiar dacă politicianul acuză acum fraude electorale şi nereguli multiple în procesul de numărare a voturilor, e greu de crezut că acestea ar putea constitui explicaţia pentru cele peste 12.000 de voturi în minus faţă de scrutinul de acum patru ani.

Constantin Telegan - peste 500 de voturi în minus

Acum patru ani, când a candidat la Primărie din partea Forţei Civice, Constantin Telegan a adunat 1.298 de voturi, reprezentând 1,06 la sută. La scrutinul din 5 iunie, Telegan, deşi se proclama pe reţelele de socializare drept viitorul primar al oraşului, a strâns doar 730 de voturi, reprezentând 0,78 la sută. O diferenţă de 568 de voturi, în doar patru ani! Şi paradoxal, în condiţiile în care Telegan a candidat din partea unei formaţiuni politice pe care se laudă că a întemeiat-o – PML.

În loc de concluzii

Principalii contracandidaţi la alegerile din 20012 şi 2016 au pierdut voturi importante. Ar mai trebui spus şi că prezenţa la vot a fost cu mult mai mică. Astfel, dacă pe 10 iunie 2012 au votat pentru noul primar 126.193 de alegători, pe 5 iunie 2016 doar 97.877 de gălăţeni s-au mai prezentat la urne. Cu 28.316 mai puţini decât acum patru ani! Chiar şi aşa, participarea a fost superioară mobilizării electorale de pe 1 iunie 2008, la primul tur al localelor, când s-au prezentat la urne doar 96.042 de cetăţeni...

Citit 8565 ori Ultima modificare Vineri, 30 Septembrie 2016 16:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.