Nici o şansă de linişte şi bun simţ în autobuze, indiferent de ora pe care ţi-o alegi să mergi cu acest transportor comun. Scriam, deunăzi, despre cum (nu) pricep nişte persoane să înveţe şi să aplice unicul fără de care nu se poate face nici o brânză în cest gregar supra/numit Societate. Bineînţeles, dumneavoastră realizaţi că-i vorba despre Respect. Acest sentiment aflat pe cale de dispariţie, mai ales în oraşul ăsta ferfeniţit de indiferenţa unui eterogen furibund, se cultivă imediat după evacuare din placentă, încă din timpul celor 6 ani de-acasă, încă din timpul celor nu ştiu câţi ani de şcoală mai vrea fiecare să parcurgă, încă din studenţie, încă din, încă din... toată viaţa, adică. Deferenţa nu înseamnă liber-arbitru, nu se aplică numai dacă vrei, numai dacă ai chef. Trebuie (ar trebui) să fie o regulă de aur în orice zi, oriunde, oricum. Însă... (mama ei de conjuncţie adversativă!)... nici pe departe nu se vede că domnul cutare sau doamna cutare nu mai poate de grija celui care-i stă alături silit de împrejurări, că manifestă/afişează vreo atitudine de stimă, de consideraţie, de preţuire faţă de atmosfera comună, de locul comun, de spaţiul în care circulăm (vrem/nu vrem) laolaltă. Nu?
Iată, orologiul bate exact cinci ore şi două minute când soseşte autobuzul în staţie la "Atlantic"! Nu vreau să mai spun că n-acest bar/restaurant rău famat dezlegarea permanentă la hărmălaie nu invită nici o autoritate, nici un angajat al liniştii publice s-o dea mai încet, ori mai încolo, ori...!... Da, soseşte autobuzul 9, se deschid uşile... şi cele patru babe despre care am mai cuvântat se năpustesc (incredibil de zglobii) să prindă/ocupe cele patru scaune aşezate faţă în faţă, două câte două... că mai au multe şi verzi şi uscate de hodorogit tare şi cu forţă, aşa, să audă toată lumea cât îs ele de tulburătoare şi interesante cu aceleaşi bazaconii şi cu aceleaşi baliverne căpietoare! O rog pe lidera soborului să-şi dea babele mai încet, să apeleze la şoaptă, să aplice regula de aur a traiului în comun! Vai de capul meu! Atât i-a trebuit senectuţii cu bască şi glas de drujbă! Aud aceleaşi fraze, aceleaşi explicaţii tâmpite: "Fac ce vreau, zic ce vreau şi cum vreau, n-ai decât să mergi pe jos ori să-ţi iei limuzină, ai norocul că suntem calme, pune-ţi căşti împotrivă, e libertate, nu-mi pui tu lăcat la gură...!"... Cobor în următoarea staţie şi aştept un troleibuz dinspre "Dunărea". Iată-l, soseşte vânăt şi victorios! Mă sui! Să vezi în ăsta iureş de trăncănitori matinali! Cobor şi dispar printre cuvinte! Trăiască drujba între popoare!
