Imprimă această pagină

Iahtul regal, simbolul pierdut al Galaţiului. Nava ”Libertatea”, de la Carol al II-lea la ”regele aspiratoarelor”

Iahtul regal, simbolul pierdut al Galaţiului. Nava ”Libertatea”, de la Carol al II-lea la ”regele aspiratoarelor”
Evaluaţi acest articol
(94 voturi)

Chiar şi la aproape două decenii de când a fost înstrăinată pe nimic de autorităţi, nava "Libertatea" a rămas în memoria colectivă un simbol al Galaţiului. Numai că, astăzi, silueta zveltă a navei nu mai străjuieşte malurile Dunării, ci pluteşte pe apele îndepărtate ale Mării Caraibilor, proprietate a unui magnat britanic.

Înainte de 1989, deşi se vorbea de familia regală doar în "cercurile subversive", la Galaţi mai toată lumea ştia că nava "Libertatea", ancorată pe Faleza Dunării, i-a aparţinut cândva regelui Carol II-lea. Ce-i drept, regimul comunist dăduse fostului iaht regal o întrebuinţare mai utilă "clasei muncitoare", aceea de restaurant plutitor. E adevărat că nu tot "proletarul" îşi permitea să bea o bere pe puntea iahtului, dar nava era nelipsită din fotografiile celor ce vizitau Galaţiul. Oaspeţilor li se mai pomenea uneori de picanteriile aventurilor amoroase pe care regele Carol al II-lea le-a avut în discretele saloane ale navei.

Puţini ştiau, însă, că "restaurantul" avea un trecut romanţios mult mai bogat. În fapt, nava, cumpărată în 1937 de Guvernul Tătărăscu, pentru a o da în dar Casei Regale, era fostul iaht britanic "Nahlin", la bordul căruia s-a consumat o altă idilă celebră, cea dintre regele Edward al VIII-lea şi Wallis Simpson. În Marea Britanie, "Nahlin" a fost în centrul unei poveşti suficient de "scandaloase" pentru acele vremuri, pentru ca Edward al VIII-lea să-şi piardă tronul.

Dacă ar fi să mergem mai departe în timp, am afla că, iniţial, "Nahlin" a fost construit, în 1930, în Scoţia, în scopuri mai puţin picante. Beneficiară a fost lady Lady Annie Henrietta Yule, persoană elevată, cu virtuţi victoriene, dar pasionată de lectură şi călătorii exotice. Calităţi neîmpărtăşite întrutotul şi de Edward al VIII-lea, care, după ce a ajuns în posesia "Nahlin", s-a debarasat rapid de bibliotecă, pentru a face loc la bord bogatei sale rezerve de băuturi fine. De la şampanie la poveştile de amor nu a fost decât un pas, iar restul e… istorie.

Detectivi de iahturi

Ce nu ştiau autorităţile comuniste din anii ’80 era că "Libertatea" intrase în atenţia unui tânăr britanic pasionat de iahturi clasice, William Collier, care reuşise chiar să facă o investigaţie pe cont propriu, în România, sub acoperirea unei vize de student, şi să obţină dovezi că "Libertatea" de la Galaţi e legendarul iaht regal "Nahlin". Povestea a stârnit interesul unui iaht-broker cu experienţă, Nicholas Edmiston, care şi-a dat seama că sub carcasa de kitsch a "restaurantului plutitor" zăcea o mină de aur - o navă care, deşi trebuia restaurată, valora milioane de dolari!

Revoluţia din 1989 a dus "Libertatea" în apele tulburi ale… economiei de piaţă, în patrimoniul SC Regal SA Galaţi, total neinteresată de recuperarea valorii istorice a navei, chiar dacă ea figura în categoria Tezaur a patrimoniului naţional. Nava a ajuns, în 1998, să-i fie vândută, în circumstanţe controversate, lui Edmiston, pe doar 265.000 de dolari! Bâlbele administrative ale Ministerului Culturii şi gesturile mai degrabă tardive de apărare a valorilor istorice au contribuit şi ele la parafarea unei afaceri din care Galaţiul a avut doar de pierdut. În schimb, pentru Edmiston şi Coliier, achiziţionarea iahtului regal a fost afacerea vieţii lor.

Drumul spre Marea Britanie

În baza unui permis temporar, "Libertatea" a fost scoasă din ţară în 1999, pe motiv că nu putea fi reparată decât în străinătate. Numai că, odată plecată, "Libertatea" a fost rebotezată "Nahlin", iar de atunci nu s-a mai întors niciodată în România. Lucrurile au fost uşurate şi de faptul că, în 2002, în mod bizar, Ministerul Culturii a scos nava din categoria Tezaur, "Libertatea" fiind catalogată drept bun oarecare.

Departe de a fi considerat "o epavă", iahtul regal, încărcătura lui istorică, a intrat în Marea Britanie în atenţia unor oameni cu dare de mână. Cel care şi-a adjudecat nava a fost, până la urmă, Sir Anthony Bamford, magnatul ce deţinea Grupul JBC, specializat în excavatoare şi utilaje de construcţii. Cu o avere de peste 700 milioane de lire sterline, Sir Bamford a alocat un buget de nu mai puţin de 16 milioane de lire sterline pentru refacerea luxosului iaht. Se pare, însă, că trecutul navei a stârnit unele temeri, în sensul că "ar aduce ghinion" celor care îl deţin. Gurile rele spun că Sir Bamford nu ar fi neapărat o persoană superstiţioasă, însă a început să intre la idei în momentul în care compania însărcinată cu restaurararea iahtului - Cammell Laird - a intrat peste noapte în insolvenţă, deşi nimic nu anunţa că ar avea dificultăţi financiare. Complicaţii mai serioase puteau să apară, însă, în relaţiile cu Casa Regală britanică, de care Sir Anthony Bamford era destul de apropiat, mai ales prin prietenia cu Prinţul Charles. Şi se pare că Sir Bamford nu a dorit, prin restaurarea iahtului "Nahlin", să-i aducă aminte lui Charles de un moment întunecat al familiei regale. Aşa se face că, până la urmă, într-un mod destul de discret, iahtul "Nahlin" a fost vândut unui alt magnat, "regele aspiratoarelor", Sir James Dyson, un industriaş britanic ce şi-a câştigat faima şi o bună parte din avere prin inventarea… aspiratoarelor fără sac.

Refacerea navei

În demersurile de restaurare a iahtului regal, un rol important l-a jucat, din nou, William Collier, cel care descoperise nava la Galaţi. El s-a ocupat de partea tehnică a problemei, printr-o strânsă colaborare cu G.L.Watson & Comp., compania care, în anii ’30, a proiectat iahtului. Planurile iniţiale, detaliile privind echipamentele şi tipurile de materiale folosite au fost resurse preţioase în refacerea navei. Nu s-au făcut niciun fel de compromisuri în calitatea lucrărilor, executate în şantierele navale din Rendburg şi, ulterior, Hamburg. Caracterul istoric a fost păstrat, dar nava a fost, totuşi, adusă „în zilele noastre” în materie de echipamente de navigaţie. De asemenea, vechile turbine cu abur au fost înlocuite cu motoare diesel. Desigur, importante au fost planurile amănunţite de restaurare, dar la fel de importante au fost şi cele 25 milioane de lire sterline pe care Sir James Dyson a fost dispus să le bage în refacerea navei. Ce-i drept, rezultatul final a fost unul remarcabil. În 2010, iahtul „Nahlin” a revenit pe prima scenă a navigaţiei, fiind înregistrat la Glasgow, iar de atunci face senzaţie la toate regatele la care participă. Mai mult, pe lângă mândria a deţine o asemenea navă, Sir Dyson a făcut şi o afacere foarte bună. A investit mult în refacerea „Nahlin”, însă acum este în topul superiahturilor de lux, valoarea acestuia fiind evaluată la peste 40 milioane de lire sterline!

1.jpg 2.jpg 3.jpg

4.jpg

Desigur, privind imaginile cu „Nahlin”, ne dăm seama cât de puţin am ştiut să apreciem „Libertatea” pe care am avut-o la Galaţi. Şi probabil, după cum merg lucrurile la noi, nava ar fi avut toate şansele să ajungă la fier vechi, aşa cum, de altfel, au ajuns şi alte nave care au făcut istorie pe Dunăre. Drept urmare, să ne bucurăm cel puţin că britanicii au reuşit să redea navei - fie ea denumită „Libertatea” sau „Nahlin” - strălucirea pe care o merita. Vânt bun din pupa! Iar noi poate că vom învăţa să ne apreciem mai mult valorile culturale şi istorice.

Fişă tehnică a navei

Proiectată de G.L.Watson & Co. Glasgow

Construită în 1930, la John Brown & Co. - Clydebank, Scoţia

Prevăzută pentru croaziere lungi, cu saloane luxoase, apartamente de oaspeţi, bibliotecă, sală de gimnastică, sală de observaţie

Lungime - 89,3 metri, lăţime - 10,38 metri

Pescaj - 4,42 metri

Propulsie - motoare 2 x 2.200 CP

Deplasament 2.107 tone

Proprietari şi denumiri

Nava a avut de-a lungul timpului mai multe nume şi proprietari, după cum urmează:

- 1930-1936 - „Nahlin” - lady Lady Annie Henrietta Yule, ulterior Eduard al VIII-lea al Marii Britanii

- 1937 - redenumită „Luceafărul”, a fost cumpărată de Guvernul României şi dăruită lui Carol al II-lea

- 1948 - naţionalizată şi redenumită „Răsăritul”, apoi „Libertatea”

- 1999 - redenumită „Nahlin”, cumpărată de William Collier şi Nicholas Edmiston, care i-au revândut-o lui Sir Anthony Bamford

- 2010 - „Nahlin” revine pe mare, proprietate a lui Sir James Dyson4

Relansarea industriei iahturilor neoclasice

Restaurarea iahtului „Nahlin” i-a deschis lui William Collier drumul spre afaceri de anvergură. El a devenit manager al G.L.Watson, iar arhiva de planuri a companiei de peste 1.500 de nave istorice a devenit o afacere profitabilă, dat fiind faptul că tot mai multe persoane cu dare de mână doresc să achiziţioneze iahturi de inspiraţie neo-clasică. Planurile originale furnizează informaţii nu numai pentru restaurarea unor nave istorice, ci sunt sursă de inspiraţie şi pentru noi nave.

Cu iahtul de lux, pe mările şi oceanele lumii

Iahtul „Nahlin” a navigat pe oceanele lumii din Scoţia până în Mexic, din insulele greceşti până în Galapagos, din Indiile de Vest până în Noua Zeelandă.

Iahtul şi-a câştigat celebritatea, în perioadele regale, şi prin croazierele pe Mediterana. Din 2010, „Nahlin” a fost prezent la marile regate dedicate navelor istorice. Zilele trecute, potrivit site-urilor de navigaţie, iahtul se afla în drum spre insulele Turks and Caicos, dominion britanic din Marea Caraibilor.

Citit 55672 ori Ultima modificare Marți, 14 Martie 2017 10:36

Ovidiu Amălinei