
În fiecare an, zvonul că Eugen Durbacă, liderul PC Galaţi, a trecut la PD-L a devenit deja o tradiţie. Anul acesta, până şi membrii de partid cu funcţii importante au avut emoţii când le-a ajuns la ureche vestea cu pricina.
Falsă, desigur. Următoarea bârfă de top a fost că preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, a trecut sau are de gând să treacă la PD-L, partid din care a făcut cândva parte, pe vremea când era preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a CJ.
Întrebat în legătură cu acest subiect, liderul PD-L Mircea Toader s-a arătat neinteresat de o asemenea perspectivă: „Degeaba ai preşedinte dacă nu ai majoritatea în Consiliul Judeţului”.
Toader a mai spus că, la alegerile din 2012, PD-L este decis să obţină potul cel mare: şefia şi majoritatea în CJ şi Primăria Galaţi.
De partea cealaltă, preşedintele judeţului, Eugen Chebac, şi-a început anul cu o lovitură în poarta PD-L, când a reuşit să lase un consilier PD-L fără scaunul de director la Camera Agricolă.
Cât despre trecerea în arca PD-L, Chebac a respins orice posibilitate:
„E un subiect care nu merită atenţie pentru că zvonurile vin multe. În unele există un sâmbure de adevăr, în altele nu, e greu de spus”.
Explozie şi flăcări la Damen
Înjunghiat pentru pâine şi ţuică
Deţinut gălăţean, mort la Brăila
Protest la pas, pe Brăilei
Trenul cu expoziţia
Gunoi de primăvară
Bilanţ şi atmosferă patriotică la Cultul Eroilor
O groapă pentru maşina dumneavoastră
Combinatul ArcelorMittal Galaţi îşi va extinde gama de produse
Ilegalităţi de milioane la AFDJ Galaţi
Ilegalităţi de milioane la AFDJ Galaţi
„Oţelarii”, bărbaţi în Bărăgan
Combinatul ArcelorMittal Galaţi îşi va extinde gama de produse
O casă de epocă, vopsită roz
Explozie şi flăcări la Damen
Gunoi de primăvară
Pauza de cafea – Beţivăneală cu stil
Atmosferă încinsă la CSU Metal!
O groapă pentru maşina dumneavoastră
Deţinut gălăţean, mort la Brăila
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 1
Afişări: 161
Data articol: 18 martie 2010
Autor: A.M.Press
Comentarii: 1
Afişări: 15
Data articol: Astazi 19 martie 2010
Autor: Gheorghe Arsenie
Comentarii: 1
Afişări: 18
Data articol: Astazi 19 martie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 1
Afişări: 31
Data articol: Astazi 19 martie 2010
Autor: Katia Nanu
Comentarii: 1
Afişări: 38
Data articol: Astazi 19 martie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 12
Afişări: 1590
Data articol: 12 martie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 2
Afişări: 1231
Data articol: 12 martie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 3
Afişări: 1193
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 3
Afişări: 139
Data articol: 18 martie 2010
Autor:
Comentarii: 7
Afişări: 642
Data articol: 17 martie 2010
Autor: Anca Melinte
Comentarii: 6
Afişări: 640
Data articol: 13 martie 2010
Autor: Ion Trif Pleşa
Comentarii: 2
Afişări: 991
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Cristina S. Carp
Comentarii: 4
Afişări: 626
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Anca Melinte
Comentarii: 2
Afişări: 457
Data articol: 18 martie 2010
Autor: A.M.Press
Comentarii: 1
Afişări: 300
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Ana Beliu
Comentarii: 2
Afişări: 990
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 3
Afişări: 695
Data articol: 18 martie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 4
Afişări: 823
Data articol: 17 martie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 2
Afişări: 81
Data articol: 17 martie 2010
Autor: Ştefan Dimitriu
Comentarii: 1
Afişări: 346
Data articol: 17 martie 2010