* Vă invităm să vedeţi ori partea plină a paharului turistic local, ori partea goală *

I s-a întâmplat fiecăruia dintre noi. Cu siguranţă toţi avem rude, prieteni, cunoştinţe din alte oraşe ale ţării sau din afara graniţelor care ne-au vizitat la un moment dat.

Mai mult ca sigur ne-am pus problema unde îi ducem, ce anume merită să le arătăm din oraşul în care locuim. Galaţiul turistic, s-o recunoaştem, nu prea există.

Puţini îşi mai amintesc când a acostat ultima dată aici un vas de croazieră. Şi asta din simplul motiv că, în afară de câteva repere, nu prea avem cu ce ne lăuda.

De fapt, am avea, dar lipsa fondurilor (invocată pe bună dreptate sau pur şi simplu ca alibi), indolenţa, nepăsarea şi poate chiar dispreţul unora dintre autorităţi ne transformă oraşul într-unul gri, fără niciun fel de atracţie promovată cum se cuvinte.

„Viaţa liberă” vă propune două variante de text într-unul singur: Galaţiul turistic optimist şi Galaţiul turistic pesimist. Fiecare alege de care parte a baricadei se situează.

Traseul în roz

Cu siguranţă că punctul forte al oraşului îl constituie Dunărea. Chiar dacă potenţialul fluviului nu e fructificat aşa cum ar trebui, avem totuşi, cea mai lungă şi mai frumoasă faleză din ţară.

Aşa că plimbarea pe faleză, fie pe cea inferioară, fie pe cea superioară e musai să fie trecută în agendă. Un posibil traseu ar putea să înceapă de la Hotel Galaţi, prin parcul care duce către Elice.

După vizitarea Bisericii Precista, prietenii noştri din afara Galaţiului ar putea vedea Pânzarul Moldovenesc, care, dincolo de dispute, rămâne totuşi un reper măcar exotic.

Apoi, dacă vremea e frumoasă, puteţi parcurge întreaga distanţă până spre punctul de Trecere Bac, dar trebuie să vă documentaţi temeinic despre semnificaţia şi autorii sculpturilor în metal, pentru că sigur veţi fi întrebaţi.

De aici, urcaţi spre Grădina Botanică, pe care aţi putea-o vizita dacă plimbarea pe faleză nu a fost suficientă. Nu aveţi voie să rataţi acvariul de la Complexul Muzeal, unde le puteţi arăta vizitatorilor toate speciile de peşti care se găsesc în Dunăre şi nu numai.

Dacă aveţi timp, Planetariul e un alt reper peste care nu trebuie să treceţi. Apoi, după-amiază vă puteţi invita prietenii la o promenadă pe strada Domnească, cea care încă mai păstrează câte ceva din aerul târgului-port de altădată.

Arhitectura unora dintre clădiri e specială, însă trebuie să treceţi cu vederea anumite construcţii nefericite. Totul se poate încheia cu o vizită la Muzeul de Istorie (inclusiv Casa Cuza) şi / sau la Muzeul de Artă Vizuală, plus o nouă plimbare în Grădina Publică.

Pentru vizitatorii care nu au rău de înălţime se recomandă o cină la restaurantul din Turnul de Televiziune, unde veţi avea parte de o privelişte spectaculoasă, mai ales pe înserat.

Se poate vedea întreg oraşul Galaţi, precum şi toate apele care îl înconjoară, de la lacul Brateş, Dunăre şi până la Siret. Aşadar, o călătorie plăcută în Galaţi nu v-ar lua mai mult de o zi.

Pentru alte zile va trebui ori să aveţi bani buni pentru o croazieră pe Dunăre cu unul dintre vasele private care oferă astfel de facilităţi, ori va trebui să vă îndepărtaţi destul de mult de oraş.

Traseul gri spre negru

Ca să vedeţi Galaţiul gri nu vă ajunge o viaţă. Blocurile şi cartierele cenuşii, pline de străduţe prost gospodărite cu câini vagabonzi şi mizerie la aproape tot pasul par să domine peisajul. Însă totul începe cu o vizionare de la distanţă a Combinatului.

Deşi nu mai poluează ca în trecut, norii de fum şi chiar mirosul înţepător din anumite zile v-ar face prietenii veniţi în vizită să strâmbe din nas.

Chiar la intrarea în Galaţi dinspre Tecuci, dacă vă puteţi muta privirea de la colosul de metal, puteţi intra în istoria de peste 2000 de ani a locurilor acestora.

Pe dreapta, cum veniţi spre oraş, puteţi ajunge la Castrul Roman de la Barboşi. Evident, dacă vă prindeţi care e drumul. Niciun indicator nu vă îndrumă spre ceea ce ar trebui să fie un loc de pelerinaj nu doar pentru turişti, ci şi pentru gălăţeni.

Treceţi de ruinele unui fost complex, devenite între timp adăpost pentru haitele de câini din zonă şi ajungeţi pe un dâmb în care la tot pasul daţi peste ruine de cetate romană.

Totul este însă într-o stare de degradare teribilă şi doar compania unui specialist v-ar putea face să înţelegeţi ceva din istoria acestei zone.

Toate ruinele moderne ale oraşului pot fi trecute uşor în traseul nerecomandat turiştilor, la fel cum toate proiectele fluturate de ani buni de politicienii locali ar putea face parte dintr-un tur virtual al Galaţiului.

Mulţimea de poduri care s-au făcut peste fluviu, porturile de ambarcaţiuni, aqua-land-urile peste care dăm la tot pasul şi plimbările cu trăsurile ruginite ale Centrului Cultural „Dunărea de Jos” nu trebuie să lipsească din această listă a Galaţiului turistic nerealizat.

Apoi puteţi lua fiecare cartier în parte, cu popasuri prin tot felul de cârciumi obscure care respectă în mod obligatoriu „mărcile” locale: braga si mâncărurile pe bază de peşte proaspăt scos din Dunăre.

După care vă puteţi duce la Gârboavele să plângeţi lângă animalele de la Zoo sau să identificaţi Muzeul Satului, evident închis.

Da, avem un oraş frumos, dar şi oameni „simpatici”, care s-au ocupat de el „aşa cum se cuvine”.