
* Bătrân incendiat din cauza hainelor îmbibate de spirt *
La sosirea pompierilor, duminică, la ora 15,40, corpul gălăţeanului Dumitru Dihterenco, de 85 de ani, încă mai fumega. Mişcându-se greu din cauza unei semipareze, bătrânul a încercat să stingă mâncarea de pe aragaz, dar iniţiativa i-a fost fatală.
Cu hainele îmbibate de spirtul folosit la îmbibarea compreselor cu care îşi alina durerea, omul a fost cuprins de flăcări în dreptul aragazului:
„Bastonul i-a căzut lângă aragaz, iar bătrânul a mai reuşit să ajungă în hol, unde s-a prăbuşit pe un fotoliu. Hainele pline de spirt îi măriseră gradul de combustie, iar omul a decedat aproape pe loc”.
„La sosirea pompierilor, cadavrul său încă mai fumega”, declară locotentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Flăcările au distrus doar mobilierul din hol, intervenţia promptă a pompierilor reuşind lichidarea aproape imediată a incendiului.
Omul locuia singur, într-un apartament de la etajul al doilea al blocului C2, din Mazepa, fiind vizitat regulat de fiica sa, care tocmai plecase de la el duminică, cu o oră înaintea izbucnirii focului.
Învăţământul, în dezbaterea VL
Guvernul ne amărăşte pâinea
Ciucă, despre Legea Ciucă
Cinci morţi în luna august
Mopedist ucis de neatenţie
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Istoria unei adeverinţe
O parcare cu hârtoape
Strategia pentru mediul de afaceri, frecţie la picior de lemn!
Oamenii de afaceri, pe urmele lui Marco Polo
Motorină pentru fermieri
Istoria unei adeverinţe
De bucurie, Căprioara a sărit în penal
Mopedist ucis de neatenţie
Colegiul „Alecsandri”, în topul liceelor
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Marius Stan: „Oţelul nu ţinteşte titlul”
Cui îi pasă de Colegiul „Cuza”?
Dumnezeu – negru şi american?
Ciucă, despre Legea Ciucă
De-a zbârlea-părul la Bâlea Lac
Autor: Ion Zimbru
Comentarii: 3
Afişări: 743
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 11
Afişări: 1331
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Cristina S. Carp
Comentarii: 2
Afişări: 498
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 7
Afişări: 579
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 9
Afişări: 1306
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 273
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 7
Afişări: 546
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ştefan Dimitriu
Comentarii: 1
Afişări: 608
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor:
Comentarii: 1
Afişări: 220
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 16
Afişări: 940
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Viaţa Liberă
Comentarii: 3
Afişări: 841
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Tudor Neacşu
Comentarii: 1
Afişări: 329
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Anca Spânu
Comentarii: 4
Afişări: 327
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ovidiu Amălinei
Comentarii: 3
Afişări: 673
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 1
Afişări: 1246
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 481
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Rodica Mişcalencu
Comentarii: 5
Afişări: 1425
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 1
Afişări: 64
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Gheorghe Arsenie
Comentarii: 2
Afişări: 128
Data articol: 31 august 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 10
Afişări: 1347
Data articol: 1 septembrie 2010