
Recunoscând că „le-am cam dat bătăi de cap şoferilor care cred că ne-au cam înjurat”, primarul Dumitru Nicolae a anunţat că în următoarele zile va începe „în forţă” acţiunea de reparare a străzilor.
Este vorba despre cârpeala gropilor „…mai ales că pe străzile noastre s-a frezat mai mult decât trebuia…”.
Vor fi reparate toate străzile pe care au apărut gropi după această iarnă lungă, nu însă şi acele străzi pe care nu mai există asfalt, pentru că s-au desfăşurat acolo lucrări ISPA.
„Avem în oraş un număr de 125 de străzi pe care se desfăşoară lucrări ISPA, iar din acestea, pe 22, lucrările sunt nefinalizate. Pe restul străzilor, unde s-au terminat lucrările de refacere a sistemului de apă şi canalizare se va asfalta, imediat ce vor permite condiţiile meteo”.
„Pentru aceste lucrări, miercuri se va finaliza inventarul străzilor, urmând apoi ca proiectantul să ne spună cât va costa întreaga lucrare”, a declarat primarul.
Acesta intenţionează să contracteze un credit bancar, pentru a avea fondurile necesare reparării străzilor.
„Cât va spune proiectantul că va costa, atât vom lua creditul”, a precizat Dumitru Nicolae, lăsând să se înţeleagă că împrumutul bancar ar putea varia între cinci şi nouă milioane de euro.
Dar până la asfaltarea de milioane de euro a străzilor, şoferii gălăţeni îşi rup maşinile în gropile apărute după această iarnă. Potrivit primarului, în oraş sunt peste 130 de străzi pe care există gropi.
„În următoarele zile se va lucra pe Basarabiei, Războieni, Cometei, Poşta Veche, dar şi pe alte străzi pline de gropi. Pe unele artere se vor face doar plombări, pe altele se va asfalta cu totul”, a promis edilul.
Învăţământul, în dezbaterea VL
Guvernul ne amărăşte pâinea
Ciucă, despre Legea Ciucă
Cinci morţi în luna august
Mopedist ucis de neatenţie
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Istoria unei adeverinţe
O parcare cu hârtoape
Strategia pentru mediul de afaceri, frecţie la picior de lemn!
Oamenii de afaceri, pe urmele lui Marco Polo
Motorină pentru fermieri
Istoria unei adeverinţe
De bucurie, Căprioara a sărit în penal
Mopedist ucis de neatenţie
Colegiul „Alecsandri”, în topul liceelor
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Marius Stan: „Oţelul nu ţinteşte titlul”
Cui îi pasă de Colegiul „Cuza”?
Dumnezeu – negru şi american?
Ciucă, despre Legea Ciucă
De-a zbârlea-părul la Bâlea Lac
Autor: Cristina S. Carp
Comentarii: 2
Afişări: 489
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 7
Afişări: 578
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 9
Afişări: 1305
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 264
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Ion Zimbru
Comentarii: 2
Afişări: 727
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 7
Afişări: 545
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ştefan Dimitriu
Comentarii: 1
Afişări: 598
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor:
Comentarii: 1
Afişări: 213
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 16
Afişări: 939
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 11
Afişări: 1325
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Viaţa Liberă
Comentarii: 3
Afişări: 841
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Tudor Neacşu
Comentarii: 1
Afişări: 327
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Anca Spânu
Comentarii: 4
Afişări: 327
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ovidiu Amălinei
Comentarii: 3
Afişări: 673
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 1
Afişări: 1245
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 481
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Rodica Mişcalencu
Comentarii: 5
Afişări: 1424
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 1
Afişări: 63
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Gheorghe Arsenie
Comentarii: 2
Afişări: 128
Data articol: 31 august 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 10
Afişări: 1346
Data articol: 1 septembrie 2010