
Marţi şi miercuri, atât liceele, cât şi şcolile generale şi grădiniţele sunt închise * Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în judeţul Galaţi se închid şcolile nu din cauza unei greve, ci a condiţiilor meteo *Indiferent de motiv, orele se recuperează * Sâmbăta *
Toate liceele, şcolile generale şi grădiniţele din judeţul Galaţi îşi închid porţile, pentru două zile, începând de astăzi. Şi nu din cauza grevelor din Educaţie, cum s-au obişnuit până acum elevii şi părinţii.
Pentru prima dată în ultimele două decenii, profesorii gălăţeni vor fi nevoiţi să recupereze orele fără să mai poarte în cârcă vina că le-au dat peste cap programul din timpul liber al copiilor.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile anunţate, marţi şi miercuri nu se va învăţa în niciuna dintre cele aproximativ 500 de unităţi şcolare din judeţ. Cei 70.000 de preşcolari şi elevi gălăţeni vor sta acasă.
„Date fiind evoluţia fenomenelor meteorologice şi prognoza pentru următoarele zile, comandamentul de iarnă din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit luni la Prefectură, a decis prelungirea suspendării cursurilor în grădiniţe şi la clasele I-VIII pentru zilele de marţi, 9 februarie, şi miercuri, 10 februarie, în judeţul Galaţi”.
„Suspendarea cursurilor în zilele de 9 şi 10 februarie vizează şi învăţământul liceal”, ne-a transmis Petrica Paţilea Crângan, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului - judeţul Galaţi.
Liber şi nu prea
Ieri, în prima zi a semestrului al doilea, doar liceenii au fost aşteptaţi la ore. Cursurile de la grădiniţă şi de la clasele I-VIII au fost suspendate în toate judeţele aflate sub avertizarea codului portocaliu.
Totuşi, ieri dimineaţă, mai mulţi copii de ciclul primar şi părinţii lor au ajuns la şcoală, neştiind de hotărârea anunţată cu o seară înainte chiar de premierul Emil Boc. Şi câteva grădiniţe cu program prelungit au funcţionat ieri.
„Părinţii care pur şi simplu nu au cu cine să îşi lase copiii au vorbit direct cu educatoarele şi au căzut de comun acord să îi aducă pe micuţi la grădiniţă”, ne-a spus inspectorul şcolar general adjunct Onuţ Atanasiu.
Probabil că aceste grădiniţe vor funcţiona în continuare, la solicitarea expresă a unor părinţi.
Elevii recuperează sâmbetele
Câteva zile de vacanţă în plus nu strică, mai ales dacă eşti elev. Cei de clasa a XII-a ar putea să profite ca să se pregătească mai bine pentru susţinerea primei probe a bacalaureatului, cea la oral la limba şi literatura română, programată chiar săptămâna viitoare, în fiecare liceu.
Totuşi, elevii şi profesorii care se bucură acum de câteva zile libere neprevăzute nu au încotro şi vor trebui să urmeze programul de recuperare a orelor pierdute.
După cum a anunţat inspectorul şcolar Nicoleta Crânganu, purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, materia va fi recuperată trei sâmbete la rând, pe 13, 20 şi 27 februarie. Dacă vremea nu se înrăutăţeşte, cursurile ar urma să fie reluate de joi.
De ce se închid şcolile?
În primul rând, pentru că nu este vorba doar de transportul şcolar, din mediul rural, care nu se poate desfăşura în unele localităţi, dar şi despre cadrele didactice, majoritate din ele făcând naveta pentru a ajunge în comune, a explicat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan.
De ce s-au închis şi şcolile din municipiul Galaţi, în condiţiile în care ieri se circula foarte bine?
„Şi la şcolile din oraş sunt elevi care fac naveta, din judeţ”, au explicat şi purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Nicoleta Crânganu.
Cristina S.Carp, Maria Măndiţă
Învăţământul, în dezbaterea VL
Guvernul ne amărăşte pâinea
Ciucă, despre Legea Ciucă
Cinci morţi în luna august
Mopedist ucis de neatenţie
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Istoria unei adeverinţe
O parcare cu hârtoape
Strategia pentru mediul de afaceri, frecţie la picior de lemn!
Oamenii de afaceri, pe urmele lui Marco Polo
Motorină pentru fermieri
Istoria unei adeverinţe
De bucurie, Căprioara a sărit în penal
Mopedist ucis de neatenţie
Colegiul „Alecsandri”, în topul liceelor
L-aţi văzut pe antrenorul Dimitrie Vareni?
Marius Stan: „Oţelul nu ţinteşte titlul”
Cui îi pasă de Colegiul „Cuza”?
Dumnezeu – negru şi american?
Ciucă, despre Legea Ciucă
De-a zbârlea-părul la Bâlea Lac
Autor: Ion Zimbru
Comentarii: 3
Afişări: 742
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 11
Afişări: 1331
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Cristina S. Carp
Comentarii: 2
Afişări: 495
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 7
Afişări: 579
Data articol: 1 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 9
Afişări: 1306
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 272
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 7
Afişări: 546
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ştefan Dimitriu
Comentarii: 1
Afişări: 607
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor:
Comentarii: 1
Afişări: 219
Data articol: Astazi 3 septembrie 2010
Autor: Maria Măndiţă
Comentarii: 16
Afişări: 940
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Viaţa Liberă
Comentarii: 3
Afişări: 841
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Tudor Neacşu
Comentarii: 1
Afişări: 328
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Anca Spânu
Comentarii: 4
Afişări: 327
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Ovidiu Amălinei
Comentarii: 3
Afişări: 673
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Elena Parapiru
Comentarii: 1
Afişări: 1246
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 2
Afişări: 481
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Rodica Mişcalencu
Comentarii: 5
Afişări: 1425
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Roxana Artene Penciu
Comentarii: 1
Afişări: 63
Data articol: 2 septembrie 2010
Autor: Gheorghe Arsenie
Comentarii: 2
Afişări: 128
Data articol: 31 august 2010
Autor: Dănuţ Lungu
Comentarii: 10
Afişări: 1347
Data articol: 1 septembrie 2010