18:32 Joi, 17 Mai 2012

Piaţa maşinilor second-hand s-a înjumătăţit

Autor:   Ovidiu Amălinei
Publicat Duminică, 20 Noiembrie 2011 14:31
Voteaza!
(0 voturi)

Înscrierile de autoturisme noi au scăzut în primele zece luni cu 9,8 la sută, la 63.709 unităţi, iar în octombrie s-au redus cu 5,5 la sută, la 7.828 unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Incluzând vehiculele comerciale şi alte tipuri de autovehicule, înmatriculările din octombrie au totalizat 9.951 maşini noi, reprezentând o creştere de 2,5 la sută faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Segmentul autovehiculelor de transport marfă a urcat în luna octombrie cu aproape 58 la sută, la 1.192 unităţi. În ceea ce priveşte autoturismele second-hand, datele DRPCIV arată o scădere cu 48 la sută, la 75.796 unităţi, iar în octombrie un declin de aproape 52 la sută, la 9.561 unităţi. Dacia conduce în clasamentul celor mai vândute autoturisme, cu 2.636 unităţi înmatriculate în octombrie, cu 11 la sută mai puţine faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Marca autohtonă este urmată în clasament de Volkswagen şi Skoda, cu 874 unităţi (+51 la sută) şi, respectiv, cu 667 unităţi (minus 13 la sută). În septembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, înscrierile de vehicule noi au crescut cu 7 la sută, la 8.995 unităţi

380 afisari  |  Ultima actualizare Duminică, 20 Noiembrie 2011 23:13

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

15 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank