De interes pentru ȘOFERI. Ce noutăţi aduce Ordonanţa RCA pregătită de Ministerul Finanţelor

De interes pentru ȘOFERI. Ce noutăţi aduce Ordonanţa RCA pregătită de Ministerul Finanţelor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Asigurarea RCA ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, conform unui proiect Ordonanţă de urgenţă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro.

Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcţie de evoluţia indicelui european al preţurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizaţi ai preţurilor de consum şi sunt prevăzute în reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit Ordonanţei RCA, şoferii vor avea posibilitatea de a încheia poliţe pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.

De asemenea, contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului.

"Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul compensării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă", se mai arată în document.

Citit 6805 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2019 15:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.