Camera Deputaţilor a adoptat, marți, în calitate de for decizional, "Legea 2 Mai", care prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Totodată, proiectul de lege stipulează că tranzacționarea cu produse care au efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani. Hotnews notează că actul normativ a fost inițiat în contextul accidentului provocat în august 2023 la 2 Mai, unde un băiat de 19 an ...
Fosta șefă a Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru că a pretins și a luat șpagă ca să ”ierte” două firme cu datorii mari la bugetul de stat. Decizia Tribunalului, prin care mai sunt trimiși după gratii un inspector și patronul celor două firme, nu este definitivă și a fost deja atacată la Curtea de Apel.  Sentința prin care Mariana Ion-Cozma, f ...
ÎntemnițatOpozantul rus întemniţat Aleksei Navalnîi, ai cărui apropiaţi au rămas fără veşti timp de câteva săptămâni, a asigurat marţi pe reţelele sociale că este "bine" după ce a fost transferat într-o colonie penitenciară din Arctica rusă, relatează France Presse, citată de Agerpres. Deplasarea până la noul său loc de detenţie, care a durat 20 de zile, a fost "destul de obositoare", a declarat el pe X (fostă Twitter). "Dar sunt într-o stare de spirit bună, ca Mo ...

Condamnat la închisoare pentru un poem

Luni, 27 Noiembrie 2023 14:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un bărbat de 68 de ani din Coreea de Sud a fost condamnat la 14 luni de închisoare, pentru că a lăudat, într-un poem, Coreea de Nord, potrivit BBC. Lee Yoon-seop a pledat pentru unificare în poezia sa, care a fost publicată în presa de stat din Nord în 2016. El a scris că, dacă cele două țări ar fi unite sub sistemul socialist al Phenianului, oamenii ar primi locuințe, asistență medicală și educație gratuite. Bărbatul a fost condamnat în temeiul unei legi care interzice elo ...
Derek Chauvin, fostul ofițer de poliție din Minneapolis condamnat pentru uciderea lui George Floyd, a fost grav rănit după ce a fost înjunghiat vineri, într-o închisoare federală, a relatat Associated Press, citată de Hotnews. Procurorul general din Minnesota, Keith Ellison, a confirmat că Derek Chauvin a fost grav rănit, relatează Reuters. "Sunt trist să aud că Derek Chauvin a fost țintă a violenței", a spus Ellison, într-o declarație trimisă prin e-mail. "A fost condamnat ...
Conform unui proiect adoptat de Camera Deputaților ca for decizional, folosirea, fără drept, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia este pedepsită cu închisoare de la 2 la 18 luni sau cu amendă. De asemenea, folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiunile militare, a emblemei sau denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia e ped ...

Urmărit, a ajuns după gratii

Vineri, 17 Noiembrie 2023 18:11 | Publicat în JURIDIC
Pe 16 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Biroul Urmăriri, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Galați, de la Postul de Poliție Șendreni, au depistat și reținut pe raza comunei Șendreni, un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, domiciliat în Șendreni, județul Galați. Acesta fusese condamnat de Judecătoria Galați, pe data de 06 noiembrie 2023 la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni de închisoare într-o cauză penală î ...
Neplata cu rea credință a pensiei de întreținre stabilită și pe cale notarială va putea fi pedepsită și cu închisoarea, au decis deputații. Mai exact, Camera Deputaţilor a adoptat, marți, un proiect de lege care aduce modificări Codului penal în acest sens, anunță Hotnews.ro. Propunerea legislativă adoptată de către deputaţi introduce prevederea ca pensia de întreţinere să fie stabilită notarial, iar incriminarea neplăţii acestei pensii, timp de 3 luni, să poată fi ...

Mircea Cosma și fiul său scapă de închisoare

Vineri, 13 Octombrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă de închisoare în dosarul de corupţie în care primiseră iniţial opt, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare, Tribunalul Prahova dispunând încetarea procesului penal, ca urmare a prescripţiei faptelor. Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunalul Prahova au decis, joi, încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma ...
Fostul fotbalist Dănuț Lupu, originar din Galați, a fost dat în urmărire generală de către Poliția Română, după ce luni, 2 octombrie, a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, pentru conducere fără permis pe drumurile publice. Sentința Judecătoriei Cornetu a fost confirmată de Curtea de Apel București.Datele fostului fotbalist au fost publicate pe site-ul Poliției Române, la rubrica "Persoane urmărite", în condițiile în care nu s-a predat pentru a ...
Pagina 1 din 2