UȘOR DE CITIT. ”Viaţa mea”, fermecătoarea autobiografie a lui Chaplin

UȘOR DE CITIT. ”Viaţa mea”, fermecătoarea autobiografie a lui Chaplin
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Autobiografia lui Charlie Chaplin se citeşte uşor, pentru că se simte, de la primele pagini, că toate cuvintele astea adunate pe vreo 700 de pagini izvorăsc din sufletul şi din mintea unui om care şi-a trăit viaţa din toate puterile lui. "Viaţa mea" e, mai întâi, povestea copilăriei lui Chaplin, desprinsă parcă dintr-un roman de Dickens şi a influenţei acelor vremuri asupra unora dintre personajele create de artist. Despre problemele sale din familia formată dintr-un tată alcoolic, divorţat de mama cu probleme psihice, şi despre sărăcia lucie care i-a împins şi spre azil, autorul scrie fără reţineri, aşa cum scrie liber şi despre relaţia cu fratele lui Sydney. Cartea e însă şi a începuturilor carierei sale şi a evoluţiei, mai întâi din Anglia şi apoi din America, unde Chaplin ajunge pentru prima dată să îşi poată crea propriile filme.

Spre exemplu, Chaplin scrie că rădăcinile artei sale, care a uimit întreaga lume, coboară până în copilăria sa nefericită. Spre exemplu, debutul său pe scenă s-a petrecut pe când avea doar cinci ani. Îşi însoţise mama la un spectacol pe care aceasta îl susţinea într-un „teatru murdar” din Londra. În timpul spectacolului, femeia îşi pierde vocea, iar publicul începe să o huiduie. Cum altă soluţie nu avea, impresarul îl împinge pe scenă pe copil, pe care îl mai auzise cântând în cadru restrâns, o dată sau de două ori. Iar Chaplin a cântat. Iată şi cum descrie momentul. "La jumătatea cântecului, a început să curgă cu bani pe scenă. M-am oprit imediat şi am anunţat că întâi o să adun banii şi după aceea o să cânt mai departe. Ceea ce i-a făcut să râdă şi mai tare. Impresarul a venit cu o batistă şi m-a ajutat să-i strâng. Am crezut că o să-i păstreze pentru el. Gând pe care l-am exprimat cu voce tare, iar asta a strânit şi mai multe râsete, mai ales că el a dat să iasă din scenă, iar eu m-am ţinut după el. (…) Mă simţeam pe scenă ca la mine acasă. (…) Am imitat cu toată inocenţa vocea Mamei, aşa cum s-a frânt ea la un moment dat şi m-a suprins efectul pe care l-a avut asupra publicului. Au urma râsete şi ovaţii şi o nouă ploaie cu bani”.

Şi nu e singurul moment din copilărie care l-a marcat pe Chaplin. „La capătul străzii noastre era un abator, iar oile treceau prin faţa casei noastre, în drum spre măcelărie. (…) Îmi amintesc cum una a scăpat şi a luat-o la fugă pe stradă, spre amuzamentul spectatorilor. Unii s-au repezit să o prindă, iar alţii s-au împiedicat (…) Mi s-a părut teribil de comic. De cum au reuşit să o prindă şi să o ducă înapoi la abator, toată realitatea acelei tragedii a venit peste mine şi am venit înăuntru plângând şi ţipând la mama: „O s-o omoare!” (…) Şi mă întreb dacă nu cumva acel episod n-a fost premisa viitoarelor mele filme - combinaţia de tragic şi comic”.

Adevăratul debut al lui Chaplin va fi alături de trupa Eight Lancshire Lads. În acea companie îşi va găsi prieteni alături de care să viseze la spectacole nemaipomenite. Sigur că va trece ceva vreme până când Chaplin va ajunge în centrul atenţiei. Dar schimbarea se va produce. "La Ritz, unde locuiam, aveam parte de o viaţă palpitantă. Toată ziua suna telefonul, iar invitaţiile curgeau. Totul era extrem de monden, dar îmi plăcea (…) N-aveam nicio clipă de respiro. Aveam întâlniri chiar şi la dejun".

Iar apogeul nu va fi acesta. Nici pe departe. Arta lui ajunge să aibă influenţe sociale şi culturale atât de profunde, încât va deveni unul dintre cei mai iubiţi creatori de film din toate timpurile.

Veţi afla, citind cartea, cum s-au născut „Vagabondul” sau „Charlot”, dar şi „Dictatorul”. De aici, au mai fost ani de muncă până când a ajuns să fie cofondator al United Artists. Din păcate, sufletul lui nu va deveni niciodată pe deplin american.

La finele cărţii, după ce veţi fi citit o poveste fascinantă de viaţă, veţi găsi şi o listă completă a filmelor pe care le-a făcut Chaplin.

Găsiţi cartea la Librăria "Donaris", de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 26.

Pentru a DESCOPERI mai multe cărți UȘOR DE CITIT, CLICK AICI

Citit 7704 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2016 13:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.