UȘOR DE CITIT | "Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta!", de Ciprian Măceşaru. În sfârşit, o carte despre noi!

UȘOR DE CITIT | "Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta!", de Ciprian Măceşaru. În sfârşit, o carte despre noi!
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Autorul vine sâmbătă, 5 noiembrie, la Librăria "Donaris", ca să îşi lanseze cartea

Demult nu m-a mai bucurat un roman românesc la fel de mult cum a făcut-o „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, al lui Ciprian Măceşaru. Înainte de toate, pentru că autorul are cea mai de preţ capacitate a unui scriitor de roman: aceea de a crea lumi autentice, verosimile, prin intermediul cărora să-i transmită cititorului ceea ce are de spus. Or, satul Strâmbeni (sugestiv nume, nu-i aşa?) e chiar oglinda satului românesc de astăzi. De câte ori n-aţi auzit un om de la ţară, care-şi vinde votul pe te miri ce pentru că, spune el, „drumurile noastre aşa sunt dintotdeauna, de pământ, şi n-a murit nimeni din cauza asta. Românul e prieten cu natura. Aşa au trecut secolele peste noi (…) Ne-am văzut de bătătura noastră şi am rezistat. Au venit turcii, ungurii, ruşii… Noi tot aici suntem. Am suferit pentru bunăstarea altora (…) Ne-am împotrivit cu piepturile goale. Ăia din Occident au ridicat catedrale, iar acum se dau civilizaţi” (p. 16).

Personajele lui Ciprian Măceşaru sunt vii, aidoma ţăranului care are, neînţelegând lumea de dincolo de graniţa satului lui, se foloseşte de tot soiul de superstiţii sau de idei copilăreşti pentru a-şi explica ceea ce vede. Aşa face, spre exemplu, unul dintre personaje, când vede că una dintre fetele din sat urmează să se mărite cu un negru. „Ce-au dat, mă, negrii pe lumea asta? Nimic, îţi spun io. N-au inventat nimic…N-au şi ei un Aurel Vlaicu… Un Eminescu, un Creangă… N-au nimic” (p. 31).

Între ţăranul (real) care a furat dalele din canalele de irigaţii ca să-şi paveze coteţul porcului şi personajele lui Ciprian Măceşanu, care, descoperind un mozaic din vremea romană, îi fură piesele şi îşi pavează casele cu ele, nu văd prea mare diferenţă. În ambele cazuri biruie interesul propriu în faţa oricărui alt considerent. Frumos spune un personaj al cărţii: „Măcar ne-am ales cu nişte mozaic d-acesta antic. Io cred că de-aş vinde acu casa, aş primi pe ea de patru-cinci ori mai mult. Am mozaic roman în toată baia, ce naiba! Sau aş putea să fac muzeu!”(p. 49).

Câţi dintre ţărani nu vin mânaţi, ca oile, la evenimentele săteşti din care nu înţeleg nimic, numai ca să mănânce şi să bea, ca în „O călătorie în India”? Şi dacă tot am ajuns la acest capitol din roman, ar merita să amintim şi cât de jenant şi de nelalocul lui li se pare mai marilor satului - adică primarului Balaban, preotului Mihail şi poliţistului Ghiţă - să citească din romanul „O călătorie în India”, al lui Edward Morgan Forster. Şi încă în public, sub privirile dezaprobatoare ale sătenilor. Lectura asta le va fi de-a dreptul pedeapsă…

Mi-a plăcut şi puterea autorului de a descrie satul în care şi-a plasat acţiunea şi, mai ales, de a-i da aerul unui rău care-l apăsa şi despre care niciunul dintre gospodari n-avea curajul să vorbească. „Soarele dispărea dincolo de dealuri. Cerul roşiatic se lăsa greu peste Strâmbeni. Ca o creatură împotmolită, comuna părea să abandoneze lupta. Ici-acolo, prin curţi, câte un localnic întârziat lichida treburile zilei. În întunericul ce pornise să înghită totul, ferestrele semănau tot mai mult cu nişte mici sicrie aurii” (p67). Şi e doar un exemplu.

Strâmbeniul e lumea în care, oricât s-ar da Zicu peste cap, Nina tot o să fugă cu altul. E aceeaşi în care, pentu un bătrân Aron care ştie să pună în lumină mintea şi sufletul omului, există o mulţime de răi, de-alde Grebu, Oprea, Mihăilă şi Plăvan, care mai mult beau şi nenorocesc. Ca fiecare lume, şi aceasta îşi are bufonul ei, rămas singur pe lume în urma unor nenorociri care ţin parcă de realismul magic.

Primari ca Balaban aş putea să număr măcar vreo 20, numai în Galaţi. Iar ţărani care să aibă metehnele celor din Strâmbeni, măcar vreo câteva sute de mii. Numai că, citindu-i romanul lui Ciprian Măceşaru, râzi (amar, totuşi, ce-i drept) în loc să te enervezi. Mare lucru. Plus că îţi dai seama, încă o dată, că toate cusururile care, de altfel, ne amuză nu fac decât să împingă, puţin câte puţin, spre marginea prăpastiei.

Ciprian Măceşaru s-a născut, la Câmpina, pe 7 septembrie 1976 şi a scris poezie, roman, microroman, jurnal cultural şi libret de operă.

Găsiţi „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta” la Librăria "Donaris", de pe strada Bălcescu, nr. 26. Iar sâmbăta viitoare, cu începere de la ora 17.00, la Librăria "Donaris" vine şi Ciprian Măceşaru, ca să îşi lanseze cartea.

Citit 9124 ori Ultima modificare Duminică, 20 Noiembrie 2016 02:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.