Woyzeck, piesa aleasă pentru a deschide noua stagiune a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, aduce în atenţia publicului gălăţean o serie de probleme universale, care nu-şi pierd din puterea de sugestie, odată cu trecerea timpului.
Natura permanentă a geloziei, schimbările radicale pe care armata şi experimentele medicale le au asupra psihicului unui tânăr, mizeria dictată de sărăcie sau comportamentul generat de crizele mistico-halucinatorii sunt doar câteva dintre temele care asigură un succes constant piesei dramaturgului german Georg Büchner, chiar şi la aproape două secole după ce a fost scrisă.
Ţino Geirun şi inovaţia ideatică
Personajul Franz Woyzeck, interpretat de Cristian Gheorghe, este un soldat aflat într-o mică localitate germană, care trăieşte în concubinaj cu Marie (Cristina Uja). Cei doi au un copil, pe care biserica refuză să-l boteze.
Din cauza sărăciei, soldatul Woyzeck este nevoit să presteze diferite slujbe date de către Căpitan (Lucian Pînzaru) sau să ia parte la diferite experimente medicale puse la cale de Doctor (Vlad Vasiliu). Starea sănătăţii mentale a lui Woyzeck se deteriorează din ce în ce mai mult pe parcursul acţiunii, el ajungând să nu mai deosebească realitatea de trăirile interioare.
Într-un plan paralel, Marie devine tot mai interesată de un chipeş tambur-major (Florin Toma), totul culminând cu o scenă în care soldatul pare să o violeze, dându-i ca răsplată o pereche de cercei.
Cerceii reprezintă liantul care face legătura între cele două planuri ale acţiunii. Bănuielile lui Woyzeck sunt confirmate atunci când găseşte bijuteriile asupra Mariei. Doctorul este cel care îi oferă lui Woyzeck cuţitul cu care o înjunghie pe Marie. Regizorul Ţino Geirun a optat pentru un final deschis, lăsând loc diverselor interpretări.
Personajul Căpitanului şi cel al Doctorului reprezintă figuri cheie în acumularea tensiunii dramatice. Ei sunt reprezentanţii a două dintre cele mai temute instituţii în spaţiul vorbitor de limbă germană al secolului al XIX-lea. Experimentele medicale deosebit de crude la care erau supuşi soldaţii care manifestau diverse tulburări psihice aveau deseori ca deznodământ moartea acestora.
Un atu al montării de la Dramaticul gălăţean este transpunerea în scenă a unor teme ca libertatea individuală sau conştiinţa morală a individului pus în situaţii limită. O altă viziune marcantă asupra operei, cea socialistă, este trecută în subsidiar de regizor. O carte câştigătoare jucată de Ţino Geirun, considerăm noi, dacă luăm în calcul interpretările mult mai generoase puse la dispoziţie de primele două teme.
