Interviu cu Ciprian Fanaca – Fakiru’, gălăţeanul de la Divertis
Foto: Foto: Angela Ribinciuc

Interviu cu Ciprian Fanaca – Fakiru’, gălăţeanul de la Divertis
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vinerea trecută, Ciprian Fanaca sau Fakiru, după cum îl ştiu gălăţenii şi nu numai ei, a susţinut un show la înălţime - la Restaurantul „Perla Dunării” - fiind „secondat” de solista folk Maria Magdalena Dănăilă, o altă prezenţă emblematică a Galaţiului. Şi pentru că vine rar în oraşul său natal, l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări, pentru a afla direct de la sursă dacă legendele legate de numele său se confirmă sau nu.

- De când n-aţi mai urcat pe o scenă din Galaţi?

- Cred că în 1990 am încercat să ne adunăm, în formula veche a „Brigăzii de la Meca”, imediat după Revoluţie, în ianuarie. Atunci a fost ultima oară pe scenă, dar nu la Galaţi. Apoi am mai fost la un bal al bobocilor, la Bucureşti, în 1991, chemat de George Mihăiţă. Şi atunci cred că a fost ultimul meu show cu spirit studenţesc pe scenă.

- De unde  numele de Fakiru’?

- Păi din cauza lui frate-meu, care îşi băga bolduri prin degete, îşi înmuia degetele în votcă şi apoi le dădea foc şi oamenii i-au zis Fakiru’. Eu am fost la început Fakiru’ mic, Fakirelu’, am crescut în vârstă, am devenit Fakiru’ mare şi acum să văd fecioru-meu, de doi ani, dacă are talent, o să devină el următorul Fakir.

- Mr. Bean sau Oprescu?

- Mr.Bean e cam în urmă cu evenimentele, Rowan Atkinson e un mare curajos, actor şi textier, dar ca să îl explic românilor, să fac nişte glume gen Mr.Bean, ar fi cam greu. Îţi trebuie un public specializat pentru pantomimă, pentru umor mut englezesc. Nu am venit la Galaţi pentru Mr.Bean, e un capitol închis, a fost o perioadă când l-am imitat pentru că semăn cu el, nu ştiu mama unde a făcut facultatea (!), dar a cam trecut, umorul deştept, superinteligent, umorul mut nu se mai consumă în România, din păcate.

- Câţi ani de facultate aveţi?

- Am făcut 21 de ani de facultate, la Mecanică, dar nu sunt inginer. Întrebaţi la analele Universităţii din Galaţi. Am început în 1982, iar în 1989 am terminat anul IV. În momentul în care, după Revoluţie, am trecut în anul V şi am văzut că profesorii îmi dau 9 şi 10 mi-am luat lumea în cap, am zis că sunt foarte bun. Numai că, un fost coleg de-al meu, cu trei ani mai mic, mi-a refuzat proiectul la o materie căreia nici nu-i mai ţin minte rostul şi sensul, era de fapt o repetare a unui obiect pe care-l studiasem cu vreo şapte ani înainte.

Şi am zis că dacă acei colegi ai mei în ţara asta fac aşa ceva, înseamnă că nu are rost să mă complic cu ei. Am mai figurat ca student până în 2003, pentru că avem nevoie de carnetul de student pentru diferite gratuităţi sau „lichidităţi” oferite de statul român, în urma unor legi care au fost anulate în ultima vreme.

- Actorie de ce n-aţi vrut să urmaţi?

- Să fac şcoală de actorie? Numai anul trecut au terminat actoria 1720 de  români. Consider că sunt destui…

- Cu Divertis de când colaboraţi?

- Eu sunt freelancer, nu sunt membru al grupului Divertis sau Distractis, cum se numeşte acum, pentru că în urmă cu patru ani a avut loc o sciziune, o revoluţie, o despărţire între ei, după ani şi ani. Sunt prieten cu ei din 1982, am băut împreună la Galaţi în 1991 şi a rămas că ne mai vedem. Şi ne-am văzut în 2001, când au început colaborarea cu televiziunea, la Antena 1, cu Strada Divertis Nr.1.

Acolo, normal, nu poţi veni cu acelaşi show pe care îl ai pe scenă, le trebuiau colaboratori, glume noi, feţe noi, eu am o faţă veche dar cu un aer nou, pentru că lumea nu prea mă văzuse la televizor decât ca Mr.Bean sau ca momeală la Camera ascunsă cu prietenul Cristian Greţcu. Sunt bun de momeală. De atunci, din toamna lui 2001, colaborez cu ei. Nu am un statut de membru al trupei Divertis şi nimeni, după 1987, nu a devenit membru al grupului Divertis.

- Pe afiş scrie că glumele dumneavoastră se văd, nu se spun…

- Pe vremea comuniştilor, glumele mele trebuiau să treacă de cenzură. Figura mea şi mimica m-au ajutat întotdeauna să subliniez nişte glume care nu puteau fi spuse pentru că nu ar fi trecut de cenzură: gluma principală era gândită, era în text, însă era pusă în valoare pe scenă printr-o anumită vorbire şi mimică, să fie înţeles… neînţelesul din text. Aşa reuşeam să facem spectacole înainte de 1989.

- Făcând un exerciţiu de imaginaţie, dacă acum s-ar reface Brigada de la Meca, credeţi că publicul ar mai înţelege… neînţelesul din text?

- Nu. Pentru că gluma politică e la vedere acum, nu ai de ce să le mai ascunzi, de-asta nu mai fac umor politic din 1989. Am încercat în 1992, şi când am văzut că Vacanţa Mare mă bate, am zis: gata, pa! Când ştiai că Securitatea e la fundul tău şi tu aveai tupeul să urci pe scenă şi să faci glume, să-i păcăleşti o dată, de două ori, la vizionări, şi apoi o dădeai, în final, în faţa publicului, pe aia bună şi ştiai că poate să te aştepte cineva în spatele scenei şi să te ia direct în dubă, acela era umor, limba română era interpretată, era înţeleasă, era dată unor oameni care erau, şi ei, vânători de glume politice.

Riscai şi avea rost adrenalina, acum nu mai e adrenalina de pe vremuri. Miezul acţiunii era să te lupţi cu ei într-un fel cultural. Mulţi artişti s-au luptat foarte fin şi foarte discret cu regimul şi au reuşit să supravieţuiască. O singură dată am fost chemat la Securitate, pe vremuri. În rest mă chemau secretarele şi-mi spuneau du-te la nu ştiu care, nu mă duceam, luam prietenii şi mergeam în faţă la Dunărea, făceam o masă mare, ei mă vedeau, eu îi vedeam, nu puteau să vină să mă ridice de la o masă de 20 de persoane.

Citit 22809 ori Ultima modificare Luni, 05 Decembrie 2011 15:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.