Mare coadă în cel mai mare magazin din Ţiglina 3. Coadă la ţâri. Cam de cinci-şase ore bune de vară, lumea se înghesuie într-o imagine pestriţă de haine şi vorbe, într-o atmosferă cenuşie şi mocnind a lehamite şi scandal. Care mai de care se înalţă pe vârfuri să vadă cât mai e până în faţă. Care mai de care se teme că nu mai apucă din sărmanii obleţi orfani şi săraţi de visezi toată viaţa numai ocne părăsite şi regim fără sare. Care mai de care, mai ales doamnele (Doamne, multe şi flămânde şi frumoase mai sunt!) strigă agresiv şi contondent: Daţi câte puţini, să ajungă până la sfârşit!...
E o căldură teribilă, din aia descrisă de Caragiale, nu şagă! Transpiraţia se aude şiroind prin locurile destinate transpiraţiei. Cumpărătorii, dar şi vânzătoarele, se şterg cu diverse cârpe, bolborosesc împotrivă, n-au curaj să strige "jos!" sau "sus!"…amestecul de sudoare contemporană cu miros de ţâri antici îţi taie pofta, inspiraţia şi elanul…Şi, din când în când, însă din ce în ce mai des, se aude rugăciunea poruncă: Daţi câte puţini, să ajungă până la sfârşit!…Paradoxal: cum să ajungă ceva până la sfârşit, când acesta nu există sau este foarte-foarte departe, mai ales pentru o astfel de coadă tradiţională, un fel de picătură românească greu de suportat, dar imposibil de ocolit?…
Eu nu cumpăr nimic. Nu suport cozile la haleală, mai ales la din ăştia putrezi şi scăpaţi din braţele mării nesimţite şi eterne…Nu cumpăr, dar trag cu urechea…trebuie să se petreacă ceva deosebit, rândurile astea constituie adevărate focare de tandreţe şi umilinţă, de tristeţe şi ură, de furie şi mărturisire, de fior şi râs, de păcate şi ispăşiri…
Deodată, sec şi persuasiv, se aude o vânzătoare din faţă: Nu mai staţi, că marfa se termină acum, imediat!…Oamenilor nu le vine să creadă. Nici unul nu-şi poate învinge pofta şi nădejdea pe care şi le-au pus în carnea fantomaticilor ţâri…
Gata, nu mai sunt! luaţi-vă jucăriile şi plecaţi acasă! mai bagă peste o lună! lacomilor!- se aude din spatele tejghelei.
Supărată foc şi leoarcă de sudoare, o doamnă îi zice prietenei sale, vecină de scară şi convivă de neclintit în tainele clevetelii constructive: Dă-i dracului de hoţi, cu ţârii lor cu tot!…şi hai la mine să bem o cafea, că animalu-i la serviciu!…
Restul, aveţi de învăţat şi de scris pentru data viitoare! De acord?
