Autobuzul 105. În staţia de la Cafe Journal, cu telefonul la ureche, se suie un nene huruind în ghearele unui entuziasm inutil. Din vorbele-i strigate (mai ceva decât pe front, înainte de atac) pricep că-i vorba despre o întâlnire la ora 12,00 fix, "la un grătar, la o scrumbie lungă şi la un pahar întru cinstirea corespunzătoare a intrării ălui de sus acolo", după cum zice (grongăneşte) înflăcăratul călător. Astfel, vreau/nu vreau, aud: "La ora 12, cu ce ai luat şi tu, să fii la mine, la vale, în faţa blocului...am luat 6 kile de scrumbie...una şi una, vie am luat-o, umbla prin sacoşă...am luat şi câteva navete cu bere, şi 3 kile de ceafă de porc, şi două deci cu vin de ţară...s-o iei şi pe Pica, şi pe Lala, şi plozii...să vadă şi ei ce-nseamnă distracţie şi sărbătoare...ai luat şi tu? 4 kile?...cred că ne-ajunge, io-s cu Mimi, şi cu Lila, şi cumnatul, şi cu odraslele lor...ai luat şi tu bere? ai luat şi tu vin? e bine, cred că ne-ajunge...dacă mai rămâne ceva, continuăm toată noaptea la mine sau la tine...trebuie s-o făurim tare, nu ne-am mai întâlnit de mult la un grătar, la un vin...abia aşteptam Floriile...a, nu-ţi face griji, am luat eu doi saci cu cărbuni...nu, nici vorbă, am eu rachiu de la soacră-mea, am luat 5 litri tare ca scândura...nu, nici nu vreau să-l văd...ştii că m-a luat în râs şi m-a contrazis când i-am zis că mi-am pus alarmă la nevastă...nu se mai găsesc centuri din alea, dar cică nu dau randament, pot fi foarte uşor păcălite, dacă vrea...hai, vă aştept la 12 fix...nu cumva să întârziaţi...ia tu vreo 3-4 pachete cu ţigări...nu, nu, sigur că da...!"...
Cât vorbeşte/turuie despre acest subiect halucinant, omul se bâţâie/fâţâie, se suceşte/învârteşte, mută satelitul de la o ureche la cealaltă şi invers, se agită, se înfierbântă, cercetează văzduhul făcut felii de atâta inteligenţă şi filozofie dezlegată din binecuvântata pricină a grătarului simbol. Bine că n-are şaizeci de urechi, bine că a încheiat discuţia, bine că şi-a organizat glandele salivare pentru ora uluitorului eveniment! Însă, hodoronc-tronc, scoate satelitul, îl palpează, îl izbeşte de timpan...şi zice: "Era să uit, Gică, era să uit...adu (şi tu) albumele tale cu manele, că ale mele-s vechi, ştiu că ţi-ai luat mai proaspete, adu mai multe...n-are nici un farmec grătarul fără manele...doar e sărbătoare mare...şi noi suntem credincioşi, nu?...dă-i în crucea mamei lor de vecini...nu le convine, n-au decât să se mute...facem ce vrem, că doar, vorba aia, de asta am murit noi la revoluţie...hai, că-mi lasă gura apă...da, da, sigur că nu...!"
