Sigur că da!... Vasile din Ţiglina IV scormoneşte gunoaiele civilizaţiei în fiecare zi. Să caute demâncare. Să nu moară flămând. Asta nu însemnează că vrea/trebuie să moară sătul. Cum să te saturi din resturile ne/menajere ale inteligenţei contemporane când (mai ales aici) concurenţa e susţinută necruţător, începând cu ţiganii noştri feerici şi "persuasivi" căutători de bidoane şi alte "surprize" mai abitir decât căutătorii de aur ai secolului 19, mai ceva decât căutătorii de "mă iubeşte" pe-un fir de romaniţă sau pe-o frunză de salcâm?...
Sigur că da!... Într-o discuţie cu parasimpaticul Ion Emil Batog, cetăţean al Bisericii chitite pe hramul Celui Purtător de Biruinţă, îmi mărturiseşte că locul cu pricina gunoaielor şi-a câştigat supra/numele de Magazin. Aşa este. Uite, trece nea Costică, alt nenorocit al sorţii şi al lenei şi al Celui de Sus, c-o uşă-n spinare. Îl întrebăm de unde vine. Şi ne răspunde bucuros: "de la Magazin". Trece nea Nicu, din aceeaşi categorie, cu-n morman de cartoane-n cârcă. Şi zice că vine de la Magazin. Iată, trece şi nea Lulu, la fel de nenorocit, c-o groază de haine-n braţe. Şi, bineînţeles, răspunde la fel: "Am fost la Magazin; dacă vreţi şi voi un costum, o cămaşă, o rochie de mireasă, un pantof, o curea, ceva demâncare pentru oameni şi pentru porci, mergeţi şi luaţi, că mai sunt; şi se bagă marfă continuu, zău!"...
Sigur că da!... De multe ori, se întâmplă să nu mai fie nimic în "rafturile" cestui Magazin, în special după ce vine Salubritatea şi ridică produsele umane. Ce să facă flămânzii în aceste condiţii austere? Trebuie să facă şi ei ceva, să se descurce fiecare cum ştie şi cum poate. Nu?...
Sigur că da!... Îmbrăcat destul de elegant cu haine de la Magazin, iată-l pe nea Turturică întrând în biserică, închinându-se smerit şi foarte supărat pe maţele-i chiorăind. Se dă lângă tancul cu agheasmă şi, cât ai zice busuioc, dă peste cap câteva ţoiuri cu apă des/cântată încet. Şi, cât ai zice tămâie, înfulecă nafură cu ne/miluita, cu amândouă mâinile, cu ochii sclipindu-i năprasnic/fermecător în bucuria cestui belşug. Părticelele-s multe, foarte multe. Şi ademenitoare. Nea Turturică nu se opreşte. O mână de părticele, un păhăruţ cu agheasmă... şi tot aşa... nu care cumva să-i stea nafura-n gât. Şi nimeni nu-i zice nimic. De ce să-i zică?... Zice el, mai târziu, cu ochii în sus, lângă clopotniţă: "Mulţumesc, Doamne, pentru pâinea noastră cea de toate zilele! să fii sănătos! nu mă mai duc la gunoi, în seara asta! m-am săturat!"... (Publicitate: Sigur că da!)...
