Pentru un pumn de ceapă şi-un rachiu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Filmul omonim a făcut valuri enorme şi mare succes de casă în epocă. Construite în stil parodistic, evenimentele din această peliculă încercau să rezolve ne/golurile societăţii umane, prin cascade de râs natural/forţat (uneori) desigur. Dacă personajele din acest film se întreceau pe însele în orice situaţie creată ori întâmplătoare, personajul de care îmi amintesc aici şi acum depăşeşte orice limită, dar fără să forţeze limitele, fără să deranjeze (prea mult), fără să-şi facă (prea mulţi) duşmani. Stă pe strada Frunzei, într-o casă veche, un fel de bojdeucă, un fel de Poiana lui Iocan, unde se adună tot felul de intelectuali cu cap şi fără cap, unde se pun la cale căsătorii, divorţuri, guverne, reţete culinare, apocalipse, sindrofii, holocausturi, distracţii în grup, evaziuni sentimentale, hohote de râs, ropote de ploaie, viscole, năzdrăvănii electromecanice, armonii, dezacorduri (mai ales gramaticale), împăcări şi plânsuri de crocodil...! Trec pe la Petrache Neculai (că despre el e vorba) în fiecare zi, chiar dacă nu-i acasă. El vine imediat, chiar dacă vine peste două zile. Şi, de fiecare dată, nu-l găsesc ori nu se întoarce cu mâna goală. Vine cu zâmbete şi surle şi trâmbiţe. Vine cu voia bună şi cu celebra lui propoziţie de replică sau atac "dacă n-ai cultură!" (un fel de "dacă eşti prost!", zisa lui Cocoşilă din "Moromeţii")... Iată, e seară de iarnă! nu-i ger tare, da-i ger!... Iată, mă duc la domnul Neculai! mă duc să-mi dea nişte ceapă! nu-i zăpadă mare, da-i zăpadă! ceapa nu-i scumpă-scumpă tare, da-i scumpă, însă eu nu am parale nici de ieftină!... Iată, scuip în palme şi mă apuc de bătut la poarta lui uriaşă, parcă-i poartă de amfiteatru! vine căţeaua (Fetiţa) gudurându-se! vine (şi) stăpânul, zâmbind! îi spun despre ce-i vorba, îmi zice "n-ai cultură!", îmi dă o ceapă, o pun în buzunar şi dau să plec! mă opreşte şi mă roagă să-l însoţesc până nu ştiu unde, în Cartierul 17! nu pot să nu fiu de acord!... Şi plecăm! şi, oleacă mai în sus de poartă, vedem un om (parcă) desenat pe omăt! ne apropiem! nu-i desenat! e real! real şi beat! ne hotărâm să-l cărăm acasă! cu greu reuşeşte să-şi amintească unde stă! după două ore de râs şi draci prin ger şi omăt, nimerim adresa! deschide nevastă-sa, porneşte toate armele din dotare şi ne face albie de porci, adică ne sugerează că trebuia să-l lăsăm să moară acolo, unde l-am găsit aproape înţepenit!... Apoi, toată noaptea, am umblat prin cartier, cu ceapa degerând în buzunar, să caute Neculai un prieten cu ţuică fiartă, foarte bună de încălzit instalaţii umane şi suflete reci!

Citit 3231 ori Ultima modificare Vineri, 01 August 2014 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.