Je suis Charlie! Charlie Chaplin!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mi s-a făcut deodată un dor sufocant de Charlie Chaplin. În clipa asta aş lăsa totul baltă, dac-aş putea, ca să văd un film de-al lui. A fost de ajuns să prind o secvenţă decupată şi pusă pe Facebook, ca Charlot să reapară din uitarea în care alergătura zilnică după rosturile mele mărunte îl tot îngroapă. Dar mereu iese la lumină, ca o rădăcină de neînfrânt, oricât i s-ar bătători pământul de deasupra.

Mi-e dor de el într-un fel pe care nu-l pot explica, aş putea spune că mi-e foame de el. Am acasă, pe CD-uri, toate filmele lui mari şi câteva zeci de filme scurte, unele dintre ele capodopere tot atât de strălucitoare; îmi doresc o zi liniştită în care să mă pot uita de dimineaţă până noaptea târziu la filmele acelea, să mă scald, să mă dizolv în ele. Nu e prima oară când aş face-o, aşa că ştiu bine ce sentiment minunat şi durabil îmi dă o doză masivă de Charlie Chaplin. Din când în când îmi ofer acest deliciu, mai bine zis acest tratament. Pentru că, asemenea marilor artişti, şi în mai bună măsură decât mulţi dintre ei, Chaplin trece de plăcerea momentului, trece de privire, de idee, pătrunde la propriu în sânge, ajunge până în ultima celulă şi te vindecă. E bun de oblojit tot felul de răni, mai ales cele din suflet, arde grijile, te încarcă subit cu speranţă, îţi dă culoare în obraji, lumină în ochi. Nu sunt figuri de stil: chiar face asta în cel mai concret mod cu putinţă. Dacă mai rulează undeva filme cu Chaplin, şi ar fi o insanitate să nu fie aşa, urmăriţi chipurile celor care ies de la film: veţi vedea oameni transfiguraţi. Nu e un actor pe care-l uiţi când ai ieşit din cinema. Zborul lui neverosimil de fluture negru pe ecranul alb te urmăreşte mult timp după aceea; uneori, ca pe mine, toată viaţa.

Chaplin face şi mai mult de atât. Nu-ţi dă doar o stare. Filmele lui, care nu sunt doar nişte comedioare şi atât, din copilăria cinematografului, au în ele o forţă demiurgică. Chaplin poate să distrugă tumorile prostiei, arde minciuna, topeşte spaimele, retează cu precizie şi fără milă bubele caracterului: egoismul, avariţia, ura, mârşăvia, laşitatea... În locul lor sădeşte gena bunătăţii şi a iubirii, pune aripa speranţei să fluture peste inimi. O face direct, poate prea direct, ar zice unii, fără rafinamentul cerut de spiritele sofisticate de astăzi, dar mie îmi place aşa, simplu şi la obiect, aşa cum numai copiii şi geniile o pot face în marea lor inocenţă.

Charlie Chaplin e unul dintre puţinele genii ale filmului, poate cel mai mare. Mi-e dor de el acum, când lumea se zguduie sub gloanţele urii, mi-e dor de inocenţa lui nesfârşită, de gagurile lui, de inventivitatea mereu surprinzătoare, de acrobaţiile lui senzaţionale, de privirea aceea care poate cuprinde într-o singură sclipire tot spectrul sufletesc, de la râs la urlet de durere. Mi-e dor de poveştile lui de o simplitate dezarmantă, cu eroi schematici, conturaţi din tuşe groase, aleşi dintre oamenii de rând, poveşti care te fac să râzi şi să plângi, să uiţi de tine sau să-ţi pui întrebări dramatice. Charlot, piticania elastică din veacul filmului mut, vagabondul cu suflet uriaş, este profetul frumuseţii din om, este rezerva umanităţii noastre coclite. În filmele lui Chaplin până şi ticăloşii au o umbră de bunătate, până şi fiarele capătă ceva omenesc. Când Charlot intră din greşeală în cuşca leului, la circ, iar fiara îl lasă în pace, după ce-l amuşinează pofticioasă, deşi ar putea să-l înfulece dintr-o înghiţitură, parcă vedem lumina primordială, pacea edenului coborând peste lume.

Azi, când peste lume se umflă spuma sângelui, când ura şi intoleranţa ridică între noi bariere de plumb şi e nevoie de un zâmbet universal, vindecător, îmi vine să strig: Je suis Charlie!

Charlie Chaplin!

Citit 4781 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Ianuarie 2015 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.