Dacă vrei curaj, încearcă să-ţi fie frică (XII)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curajul greu de stăpânit mă ajută să rezist fricii greu de stăpânit. Şi nu am cum să nu mă-nfior când aud asemenea şoptire pogorând şi suind de peste tot şi de nicăieri. Sigur...nu ştiu a cui o fi vocea asta de flăcăiandru, amară şi ne/răbdătoare. Sigur...încerc s-o localizez...şi văd o scrisoare deschisă... o scrisoare uitată...o scrisoare pierdută (?)...o scrisoare cu cerneală neagră şi caligrafiată...cu sârg şi resemnare, parcă. Din adâncurile cestei scrisori se aude vocea, parcă. Şi încă o dată o mai aud. Şi nu pot să spun că nu-mi place. Da-mi pare rău că se termină trist.

Cred că-i scrisoarea/glasul celui băiat, care vine (seară de seară) aproape de gospodăria bunicei şi o fluieră pe mătuşa Doroftia...şi le strălucesc privirile-n bătaia lunii...şi eu încerc să pricep ce însemnează "dor"...dor folosit de-atâtea ori în vorbele lor stinse şi aprinse şi stinse şi aprinse, de fiecare dată. Da, e scrisoarea lui, fiindcă pe el l-am văzut la cooperativa de consum (când m-a trimis bunica să iau chibrituri şi gaz) cum târguia toc şi peniţe fine, plicuri şi coli, călimară cu cerneală neagră, sugativă şi maculator! Şi cred că sora mamei o fi uitat-o pe capătul lăzii cu zestre, dimineaţă, când a plecat la prăşit tutun...la cules păpuşoi...la cules struguri...la cules urzici...!...când s-a gătit şi a plecat, în grabă, la căminul cultural, aseară, sâmbătă, unde flăcării şi fetişcanele din sat se întrec şi-şi încearcă "norocul" în horă şi sârbă, în twist şi charleston şi vals şi tangou...!...ori când s-a dus la film...ori acolo...ori dincolo...ori când s-a dus oriunde şi oricând...!...Ori când, iată, se pregăteşte de nuntă chiar cu băiatul acela...şi eu stau şi mă uit la fanfara cu doisprezece lăutari uriaşi, negri şi afumaţi, suiţi pe-un fel de foişor ad-hoc, uite-aşa, să s-audă nunta până-n şapte sate...!...Şi ce mai plouă, măiculiţă, ce mai plouă peste nuntă! şi nuntaşii ce se mai bucură! şi parcă toţi nuntaşii cresc şi se înalţă cum grâul, cum pomii, cum păsările şi animalele...cum şi eu văd că încep să mă fac mai mare...cum zicea ţaţa Ioana că trebuie să se întâmple măcar în vis...!...Da, sigur că da...nu mai văd nici nunta, nici scrisoarea...sunt tot în odaia aceea, în Singurătatea celei mai singure odăi din lume...bunica s-a întors de mult...nici nu măcar nu m-a trezit din acest vis...!...S-a întors şi a plecat (şi ea) la tutun, la păpuşoi, la vie, la cooperativă, după chibrituri, şi gaz, şi sare...şi m-a lăsat aici...în odaie, şi-n tindă...lângă lada fără zestre, lângă scara podului, lângă scara pe care încep să mă sui!...Nu?


Citit 2324 ori Ultima modificare Luni, 02 Martie 2015 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.