Capitolul X: în care Maria vrea despre dumneavoastră

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veniţi de luaţi Lumină!…aud clar din partea Cealaltă a drumului care conduce undeva, care aduce de undeva. Veniţi de luaţi Marie!…aud limpede din aceeaşi parte. Oare-i bine să-(mi) las partea Asta de izbelişte şi să trec după Lumină? Oare-i bine să mă duc după Marie? Şi toată recuzita Sfintei Copilării se adună în mijlocul Luminii cu Marie, în mijlocul Mariei cu Lumină, în Epicentrul celei care Naşte Totdeauna! Aş vrea să trec şi eu, dar mi-i frică! Nu ştiu de ce, dar nu-mi pot stăpâni ceastă frică ne/justificată! Am senzaţia netă că voi fi înghiţit, că voi rămâne sclavul născut fără oprire, că nu voi săvârşi/desăvârşi Nimic în iastă Viaţă, dacă Viaţă însemnează ce se petrece Acum! Mai bine stau şi mă mir şi admir! Sunt convins că Lumina/Maria „bate” şi până la mine, că pot să-(mi) iau fără să mi se ceară!…Şi-(mi) iau! Şi-(mi) iau!…Ce nesătul sunt! Maria îmi vede lăcomia şi zâmbeşte! Dar nu mă ocărăşte! Îmi strigă să-i trimit „ceva” ori „altceva” despre dumneavoastră! Dumneavoastră, cei de Aici şi de Acolo, cei din cauza şi mulţumită cărora Sunt! Şi nu pot s-o refuz! Şi-i trimit/transmit cam tot ce ştiu, astfel: „Vorbele mele stau faţă în faţă cu dumneavoastră. Gândurile dumneavoastră stau faţă în faţă cu vorbele mele. Iar tăcerea dintre noi sparge foarte frumos o fereastră. Se aud cioburi fecundate, foarte uşoare, foarte grele. Praf şi pulbere: o sumă constantă de pistiluri. Praf şi pulbere: o sumă constantă de stamine. Fiecare ciob aminteşte o sumă constantă de triluri. Numai Domnul ştie ce urmează după ruinare/ruine. Vorbele mele nu ştiu aproape nimic despre Nimic. Vorbele mele nu ştiu aproape nimic despre aproape. Depărtarea triumfă, seamănă cu un fel de plic pe care mi-l trimit singur, să aflu dacă mă încape. Dar şi mai nimic ştiu despre Tot, însă nu mi se pare că voi afla vreodată, atâta vreme cât nu am trecut, nu am prezent, nu am viitor, sunt doar o Întâmplare într-o altă Întâmplare, doar praf şi pulbere în Absolut. Într-o zi…mi-am adus aminte cum mâine se adună toate cioburile dintre mine şi Dumneavoastră, se adună într-o sămânţă de mătăciune ori de mătrăgună, iar Haosul rămâne afară, singur, şi fără fereastră. E egal cu MC pătrat…parcă a zis un deştept Relativ. Vorbele noastre suportă Lipsa Marelui Absolut. Ce frumos/trist zice Poetul Ioanid: sunt aşa de bătrân şi naiv, încât am uitat, pe cuvânt, pentru ce am fost născut.”…Nu?

Sigur că da! Sigur că da!…Maria îmi face semn să tac! Dumneavoastră îmi faceţi semn să tac! Oare ce pedeapsă pregătiţi pentru nemernicia mea? Oare nu-mi ajunge Condamnarea la Viaţă?

Citit 1400 ori Ultima modificare Luni, 30 Martie 2015 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.