O, zei!... ce minunată Vişin(ic)ă!...
(!plus două zeci şi patru de carate!)...
mă uit la ea, m-apucă treişpe-paişpe
şi cinşpe-şaişpe gânduri preacurate!...
Şi-un fel de dor candid, fără sfârşire,
şi-o viaţă defensivă, fără moarte...
şi stau la geam, şi-o chem la poezie,
dar ea nu vine... şi mănânc muşcate!...
Dar e frumos!... nu poate să nu fie!...
în preajma sa, toţi mor de admirare,
toţi zic şi scriu în gând: jos pălăria!...
şi-şi pun de vis! şi de spânzurătoare!
În preajma sa, nu-i chip de veşnicie!
în preajma sa, doar clipa se petrece!...
e ea mai rece dintr-un iad al lumii,
dar cea mai caldă dintr-o lume rece!
Şi uite-aşa m-apucă treişpe-paişpe
şi cinşpe-şaişpe, şi mănânc muşcate!...
O, zei!... ce minunată Vişin(ic)ă
îmi smulge timpul din singurătate!
