* Un Eugene Ionesco pus în scenă ca la carte *
Spectacolul de joi, de la Sala studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, a avut o emoţie aparte: a doua zi era aniversarea uneia dintre protagonistele spectacolului, actriţa Liliana Lupan. Ca într-o familie, actori şi public, au aplaudat-o anume pe actriţă la finalul spectacolului, după aplauzele cuvenite jocului în trei…
Poate darul cel mai frumos a fost însă acela de a juca într-un spectacol care să rămână în memorie. Absurdul ionescian este, poate şi mai mult decât la fel ca la premiera pariziană, din 1951, a piesei „Lecţia”, foarte concret - potrivit vremurilor în care trăim!
Mai mult simbolică decât absurdă, drama profesorului psihopat, repetabilă la nesfârşit, ca nişte crime în serie cu care ne-am obişnuit, este de fapt, descifrată, drama unei educaţii mici-burgheze de suprafaţă, cu inepţii, absurdităţi care trebuie memorate cu sfinţenie de către nenorociţii de elevi care îşi pot cumpăra însă educaţie, diplome, apreciere - „peisaj” foarte cunoscut şi acum, la noi…
Profesorul care se umileşte în faţa elevei care îi va plăti lecţia se transformă pe parcursul „lecţiei” simbolice într-un dictator, cuvintele lui ucigând, simbolic, propria elevă, într-o demonstraţie a distrugerii minţii copiilor prin educaţie.
Cred că l-am văzut acum pe actorul Vlad Vasiliu într-unul dintre cele mai reuşite interpretări de până acum în vreun rol. În regia lui Ţino Geirun, a cărui experienţă în teatre din Austria îşi spune acum cuvântul, Vasiliu a realizat un rol de zile mari. Un amănunt: puţini sunt actorii care pot azi să stăpânească publicul prin înălţimea vocii, aşa cum a făcut-o „Profesorul”, foarte puţini sunt cei care se pot face auziţi şi în şoaptă, o „lecţie” de teatru foarte importantă.
Foarte bună şi Petronela Buda (Tânăra elevă), care ştie să dea chipului, ochilor, ceea ce vrea textul: naivitate, suficienţă, cruzime. Liliana Lupan (Menajera) a jucat cu minuţiozitate pentru a obţine o prezenţă apăsătoare, ameninţătoare, chiar şi atunci când personajul nu era în scenă, reuşind să producă surpriza din final, când înţelegem că personajul malefic nu este ea.
O menţiune aparte o datorăm decorului semnat de Alexandra Benold. Tabla de demonstraţii a Profesorului devine chiar scândura neagră a scenei, o prezenţă aproape actoricească. Imensa pătură de hârtie pe care Profesorul a desenat diagrama limbilor „neospaniole” devine, împăturită, un imens vapor de hârtie, transformat în giulgiu pentru victima Profesorului/ sistemului de educaţie. Hârtie care, mototolită, se adaugă muntelui de hârtie din spatele scenei, singurul care ţine socoteală crimelor cu repetiţie, crimelor cu orar strict, şcolăresc.
Despre regizorul Ţino Geirun „Viaţa liberă” a mai scris: brăileanul care a cucerit Austria, ca regizor, fondator, acolo, de teatru şi şcoală actoricească, organizator de festivaluri, reprezentant al Austriei la o competiţie internaţională de gen, implicat în proiecte europene, care demonstrează acum şi cu „Lecţia” că şi-a învăţat… lecţia internaţională de Teatru.
Sala Studio, după refacerea de anul trecut a teatrului, este acum un cadru elegant şi funcţional pentru un teatru jucat în intimitate. Ne-am dorit-o de mult aşa şi ne bucurăm că este folosită.
Explicaţie foto - Petronela Buda, Liliana Lupan şi Vlad Vasiliu, în „Lecţia”
Foto: Doru Costache
