Mă duc la gară, cu trei greieri în spinare...
(unul - soprană, unul - surd, unul - tenor)...
ce filarmonică ţi-aduc, Nu/mă/Uitare!...
mirele tău mă fac (nebun, bătrân şi chior...!)
Soprana cântă, iată, cântă Traviata...
(surdul n-aude, dar pricepe "la minor")...
tenorul are ochi albaştri, parcă-i tata...
şi zice: hai...să foaie verde de mohor!
S-aude trenul, vine trenul, se opreşte,
locomotiva dă din aburi, majestos...
nu am bilet, mă sui aşa...doamne, fereşte!...
mă sui atent, să nu scap greierii pe jos!
Şi pleacă trenul...vine nenea ăla care
mă zvârle-n urmă şi mă face derbedeu...
nu are milă că eu am Nu/mă/Uitare,
că filarmonica rămâne fără eu...!
Stai liniştită, vreau să fac o paranteză...
(o văd pe Ana şi pe Vronski, fără timp...)...
pe Violeta şi pe Alfred...ce viteză
au dat la suflet, să ajungă în Olimp)!
Rămân pustiu, încet şi singur...plec niciunde,
târziu, de tot, şontâc-şontâc...din când în când,
mă uit în urmă: gara noastră se ascunde...
tu nu mai vii, dar lasă greierii cântând!
