Îşi aduc aminte şi încep să uite (nimic în mişcare)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Una câte una, două câte două,

multe câte multe, toate câte toate

îşi aduc aminte şi încep să uite...!...

(vreau să nu se poată!...uite că se poate!)...

Parcă se aude (încă se s-aude)

cum (se) legănară-n şoaptă cuiburi pline,

cum (se) fremătară toate, cum făcură

umbră şi răcoare proştilor... ca mine!

Şi încep să cadă până la pământul

plin cu vieţi pierdute, lacrămi şi păcate,

până pe cărarea către totdeauna,

unde niciodată nimeni nu mai cade!

Cad... şi mă-nfioară alt fel de foşnire,

şi-mi trezesc din moarte răuri şi regrete...

e-un vârtej simfonic mijlocul căderii,

lumânarea vie-a celui care crede!

Celui care crede-n galben şi-n uitare,

care suflă-n verde, care ştie bine

că aceste frunze au făcut odată

umbră şi răcoare proştilor... ca mine!

Citit 8583 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2015 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.