Ş-astă dimineaţă fie-ţi bună, doamnă
dinspre răsăritul cel mai răsărit
dintre răsărituri înmuiate-n toamnă
crizantemătoare până la sfârşit!
Ş-astă dimineaţă fie pentru tine
cum era odată, când mergeai la deal,
când mergeai la vale, să auzi cum vine
trenul ca mătasea rochiei de bal!
Astă dimineaţă trece mai degrabă
decât cea de mâine, trece mai târziu
decât ieri...şi-mi spune c-a văzut o roabă
lăcrămând la geamul timpului pustiu!
Roaba cea blajină...roaba Măriucă
din eternitatea altor dimineţi,
când scria cu plugul şi ziceai că-i plugă
prin zăpodii calme...să citeşti, să-nveţi!
O să vină trenul cu mătase, doamnă...
dinspre depărtarea roabelor adânci,
cu mătase albă, pentru ceastă toamnă
plină cu mirese multe, drepte, stângi!...
Ş-astă dimineaţă fie-ţi fermecată
cum căderea serii, când mergeai la bal
şi valsai cu gândul şi cu grija toată,
să nu-ţi cadă, noaptea, visul de pe cal!
Calul care duce, calul care-aduce
mirele departe, mirele aproape,
care cară care dincoace de cruce,
pline cu memorii despre robi şi roabe!
