Dragoste şi toamnă (se dăruieşte femeii care mi-a dat papucii în ziarul de ieri)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

!pe fiecare frunză scrie toamnă

cu galben în caligrafii de vânt

şi iartă-mă şi bună seara doamnă

mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sînt!

!de ce mi-i dor e singura-ntrebare

caut răspuns zburându-mă în gol

o pasăre de-a pururi călătoare

de-a pururi rătăcindu-se de stol!

!în toamna asta nu mai plec de-acasă

nici o plecare nu mai are preţ

rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă

şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!

! şi parcă nu mai sînt de-atâta brumă

tăcerea ta la flacără condamnă

pe fiecare frunză scrie du-mă

şi iartă-mă şi bună seara doamnă!

Citit 6995 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2015 16:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.