Prima şi ultima încercare (alişveriş)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Moto: „au făcut copiii noştri dinţi/ muşcă din bunici şi din părinţi/ muşcă din văzduh şi din pământ/ muşcă şi din morţii din mormânt” (Tudor Gheorghe)

!am încercat frumos... am încercat

cu vorbă rară, blândă şi înceată,

să vindec rana liniştii din jur,

să-i bandajez fractura, să nu vadă

cum fii şi fiice scuipă în obraz

pământul scump, şi-i pun urât şi greu

pe umerii fărmaţi, cum (blestemând)

aruncă pietre-n domnul dumnezeu!

!am încercat... dar m-am lovit mereu

de ura cestor minţi automate,

de rătăciţi cu suflete pustii,

dar plini cu-nverşunare şi păcate!

!am încercat... şi m-am întors rănit...

ce criminală noapte peste fire-i...

am fost şi am văzut, dar n-am învins

această lipsă a dumnezeirei!

Citit 7382 ori Ultima modificare Vineri, 20 Noiembrie 2015 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.