!şi mi-a bătut unu cui drept în lumină -
mi l-a bătut pân-a ajuns la floare -
nu avea loc pe-unde să curgă plânsul,
pe unde întunericul să zboare!
!am auzit un râs, aşa, de parcă
stăpânul universului crezuse
că pot fi clipa lui cea mai murdară,
otreapa lui de şters pe unde nu se...!
!stăpâne - i-am şoptit cu toată mila -
degeaba ţi-i înaltă şi adâncă
eternitatea şi lumina, dacă
nu laşi un ochi, măcar un ochi să plângă!
!eşti criminal, stăpâne... niciodată
n-am să te iert, n-o să te ierte cine
stă liniştit, bătut pe cruce-n cuie
muiate în otrăvuri şi-n ruşine!
!nu ţi-a păsat... ai refuzat ce-nseamnă
iubirea şi candoarea amăruie...
eşti rău, stăpâne... şi habar nu ai
că te aşteaptă, mâine, patru cuie!
!eu ţi le bat... sunt lungi şi persefone,
din apele infernului, adânce...
să vezi şi tu cum este-n întuneric
şi nici măcar un ochi să nu poţi plânge!
