Primul şi ultimul ceaslov (despre noroc)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sigur că da, vine norocul să mă bată

şi să mă ducă sclav în paradisul mov...

nu iau nimic, şi nici nu cred că am nevoie

decât de primul şi de ultimul ceaslov!

Adică singurul, că altul nu există,

şi nici n-a fost, şi nici nu cred că va mai fi...

doar începutul şi sfârşitul... şi-ntre ele

doar un balans între-a muri şi-a nu muri!

Sigur că da, este frumos: facerea lumii,

la, la, la, la... "eu" alungat din punctul mov...

să-ncerc să-nvăţ că toata viaţa mi-i să caut

şi să arunc afară piatra din pantof!

Sigur că da, este urât sfârşitul lumii

când, chiar acum, am terminat de azvârlit

această piatră nestemată, de-ncercare,

de măsurat nimic plus/minus infinit!

Citit 7924 ori Ultima modificare Luni, 18 Iulie 2016 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.