Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Cel mai curat (psalm de fugă)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

N-am mai avut răbdare şi m-am dus

până acolo, chiar până la poartă...

era lumină-n geamuri şi-am strigat

ultimul strigăt, poate mă aude

şi îmi deschide şi apoi mă iartă

pentru greşeală şi pentru păcat,

cu farmecele lui ne/cunoscute

şi cu blândeţi păstrate-ntruna pentru

cei care fug de Naltul cestui Centru!

Şi mi-a deschis... şi m-a primit în cel

mai simplu loc şi nevăzut la chipu-i...

şi-a început iertarea pentru tot,

cum nu mi-a dat prin inimă şi minte,

cum n-am ştiut odată să-mi închipui

şi să visez!...Doamne, ce somn a fost,

ce vis fără-napoi, fără-nainte,

printre atâtea negre şi deşarte:

cel mai curat din Viaţă şi din Moarte!        

Citit 8627 ori Ultima modificare Luni, 16 Ianuarie 2017 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.