Acoladă (strict autentic...postum)

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu.

Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat.

Şi florile. Şi păsările. Şi poamele.

Poetul ieşise la toate porţile. Zicea că-i vinovat

pentru Iubirea şi Poezia de pe stradă,

că trebuie repede să se audă şi să se vadă

cum nu se sfârşeşte nicicând şi nicicum

şi niciunde nici un fel de cărare şi nici un drum.

 

Cu toate femeile alăturea şi în suflet şi în gând,

m-a oprit câte o Veşnicie la fiecare poartă.

Ca pe un copac negreşit m-a oprit

şi mi-a zis că lacrimile sunt capodopere de artă

şi că toate celelalte sunt minunate,

chiar dacă la Totdeauna sunt condamnate,

că trebuie să mă îmbrăţişeze fără tăgadă

şi să mă atingă dumnezeieşte...cu latul de spadă.

Citit 8440 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2017 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.