Nu mai staţi cu capul pe tânjala orânduielii,
nu mai mâncaţi de pe jos şi de pe sus şi de pe unde
credeţi dumneavoastră că a dat dumnezeu
cel sătul de suflete false şi muribunde,
sătul de nesimţirea şi de valma cea de ziuă şi cea de noapte,
sătul de viaţă fără de moarte şi de moarte fără de viaţă,
sătul de prolog şi de prefaţă, de epilog şi de postfaţă!
Nu mai umblaţi după cai morţi şi după cai de lemn,
după fata morgana şi după orhidee-n pustiu...
căutaţi să pricepeţi unde se ascund fluturii când plouă,
când a fost în suflet cel mai devreme şi cel mai târziu...
căutaţi poetul cel „mut ca o lebădă” şi luaţi aminte:
nu mai striviţi „corola de minuni a lumii”...
şi fiţi atenţi: „dumnezeul pietrelor” vă spune câteva cuvinte!
