Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple
când vezi o pasăre moartă
pe cărarea dintre cuib şi cântec,
dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată!
Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei
şi te asculţi pentru ultima oară:
această pasăre fără mândrie şi fără prejudecată
a umplut văzduhul cu viaţă şi cu descântare,
însă nu a visat şi nu a râvnit şi nu a cerut să fie aplaudată!
Şi stai lângă cea mai dureroasă şi adâncă tăcere
dintre subiect şi predicat...şi zici rugare cu lacrimă curată:
te rog să mă ierţi, pasăre...
eu nu am de ce să te iert...fiindcă tu nu ai greşit niciodată!
