Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Un cântec întrerupt (la mormântul copilei Ioana Cristina Bălan)

Scris de  Sâmbătă, 18 Martie 2017 00:00
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple
când vezi o pasăre moartă
pe cărarea dintre cuib şi cântec,
dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată!
 
Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei
şi te asculţi pentru ultima oară:
această pasăre fără mândrie şi fără prejudecată
a umplut văzduhul cu viaţă şi cu descântare,
însă nu a visat şi nu a râvnit şi nu a cerut să fie aplaudată!
 
Şi stai lângă cea mai dureroasă şi adâncă tăcere
dintre subiect şi predicat...şi zici rugare cu lacrimă curată:
te rog să mă ierţi, pasăre...
eu nu am de ce să te iert...fiindcă tu nu ai greşit niciodată!        

Citit 516 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2017 17:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.