Imprimă această pagină

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Singur pe Pământ (şi cel mai mare învins)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ş-acum l-aud...bătea la geam şi mă striga...

zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are

un loc al lui, numai al lui...şi i-am deschis

cuviincios: era Cuvântul de Onoare!

Venea de mult, dintr-un demult şi dintr-un timp

tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata,

şi dintr-un spaţiu-n care Lacrimile dor,

iar Veşnicia niciodată nu e gata!

Şi a tăcut...ş-apoi (mi)-a zis că-i azvârlit de

colo, colo...parc-ar fi un fitecine,

parcă n-ar fi cel care-a fost la Început...

şi (mi)-a mai zis că Locul lui este la mine!

Ce pot să fac?...n-am încotro, l-îmbrăţişez

şi mă declar evlavios la fiecare:

sunt un bogat, cel mai bogat...am ce vă da

curat şi demn...vă dau Cuvântul de Onoare!        

Citit 12214 ori Ultima modificare Duminică, 19 Martie 2017 16:11

Ion Zimbru