SATUL - Viaţa Liberă Galaţi

Comunele gălățene nu se „stresează” cu obligațiile de mediu

Scris de Miercuri, 12 Iulie 2023
Grafice de colectare a deșeurilor, colectarea separată a acestora și tarife distincte pe categorii, gestionarea deșeurilor din construcții, instalații de concasare a deșeurilor inerte, neamestecarea deșeurilor verzi cu celelalte tipuri - toate acestea sună a filme SF atunci când vorbim de cea mai mare parte a comunelor din județul Galați,…

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene a ajuns la Valea Mărului

Scris de Vineri, 07 Iulie 2023
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a fost prezentă, la mijlocul acestei săptămâni, la Galați, fiind întâmpinată, în calitate de gazdă, de președintele Consiliului Județean, Costel Fotea. Acesta din urmă a menționat că discuțiile au fost axate, în primul rând, pe investițiile cu fonduri europene și impactul lor…

11 milioane de lei prin programul "Anghel Saligny" pentru comuna Barcea

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat, în această săptămână, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny" a proiectului pentru modernizarea drumurilor locale din comuna Barcea, județul Galați, în valoare totală de 11.000.000 de lei. La semnarea contractului au participat Constantin Zamfir, primarul liberal…

Monografii gălăţene. Frumușița - 430 de ani de atestare istorică

Scris de Vineri, 16 Iunie 2023
Satul Frumușița este una dintre localitățile legendare (vezi povestea legată de Ștefan cel Mare şi localităţile Frumușița, Tătarca, Șivița, Tulucești) legate, ca întotdeauna în istoria umanității agricole, de cursurile de apă și de pământurile fertile din văile inundabile. Satul Frumușița a fost atestat documentar pe 22 ianuarie 1593, sub numele…

Monografii gălăţene. Rogojeni - satul „bogat” doar în țânțari

Scris de Luni, 05 Iunie 2023
Așezat pe luncă, între pârâul Horincea și Prut, la granița cu Republica Moldova, satul Rogojeni este component al comunei Suceveni. Izolată de căile principale de comunicație rutieră, localitatea pare adormită între veacuri, deși străzile principale au fost asfaltate și șanțurile laterale au fost betonate.Pe vremuri, ocupația principală a locuitorilor era…

Monografii gălăţene. Independența

Scris de Sâmbătă, 20 Mai 2023
Deși cu origini istorice vechi, satul (comuna) Independența își trage numele după Războiul de Independență din 1877: potrivit paginii „date monografice” a localității, „Despre cum a luat fiinţă Independenţa” ne-a relatat Virgil Chicioroagă, învăţător la Şcoala Nr. 1, în anul 1969. Acesta ne spune că: ”pe malul stâng al Siretului,…

Monografii gălățene. Ivești

Scris de Vineri, 19 Mai 2023
Cu aproximativ 10.000 de locuitori, Ivești este una dintre localitățile mari ale județului. Șoferilor li se pare că durează o veșnicie să-i străbată întinderea la șosea. Prima atestare documentară a comunei Iveşti, datează de la 15 iulie 1448 şi este reprezentată de documentul eliberat de către domnitorul Petru al II-lea…

Monografii gălăţene. Piscu, satul campionului Nicu Vlad

Scris de Duminică, 30 Aprilie 2023
Așezare străveche de agricultori și pescari, comuna Piscu este atestată documentar din anul 1445, când domnitorul Ștefan cel Mare i-a dăruit lui Clanău Spătarul jumătate din sat cu jumătate de moară, cealaltă jumătate fiind dată lui Eremia Postelnicul.În secolul al XVI-lea, localitatea este ridicată la rangul de târg, datorită așezării…

Monografii gălăţene. Barboși, Șendreni

Scris de Duminică, 09 Aprilie 2023
BARBOŞI Probabil cea mai ilustră locaţie a judeţului, cartierul Barboși își trage numele de la fortăreaţa daco-romană Bărboși, de pe dealul Tirighinei. Daco-romană pentru că, deasupra unei fortificaţii dace apărate cu un val de pământ, s-a construit un castru roman. Această cetate întinsă pe șase hectare era în pereche cu…

Modernizarea drumurilor comunale din Suceveni

Scris de Marți, 21 Martie 2023
La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 41 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții (PNI) "Anghel Saligny", în valoare totală de aproape 531 milioane de lei. Contractele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a rețelelor…

Fermierii vor asigurări și pentru solarele pe structură de lemn

Scris de Sâmbătă, 04 Martie 2023
Una dintre nemulțumirile fermierilor gălățeni este că societățile de asigurări refuză să includă în sistemul lor de asigurări solarele pe structură de lemn. "În Grecia, dacă ne ducem în Creta, de exemplu, care este cel mai mare bazin al lor de producție, jumătate din solare sunt pe structură pe lemn.…

Încep lucrările de apă și canalizare de la Matca

Scris de Joi, 02 Martie 2023
Prima zi de primăvară a coincis, în acest an, cu semnarea ordinului de începere a lucrărilor de apă și canalizare din comuna Matca. "Nici până astăzi, în Matca nu există o rețea de apă și canalizare. Iată de ce proiectul inițial al Apă Canal SA, cu finanțare prin POIM (Programul…

Fermă gălățeană, model de zootehnie cum n-a văzut Bruxelles-ul!

Scris de Miercuri, 01 Martie 2023
Despre performanțele Agrimat Matca s-a dus veste până la.... Bruxelles, la Parlamentul European. Așa că nu-i de mirare că, zilele trecute, europarlamentara Carmen Avram, din cadrul comisiei AGRI a instituției europene, a ținut să viziteze ferma gălățeană și să afle "la firul ierbii" care sunt problemele din agricultura locală. Pentru…

Monografii gălățene: Cerțești

Scris de Duminică, 05 Februarie 2023
Situat în Nordul județului, în apropiere de granița cu Vaslui, satul Cerțești a fost prima dată atestat documentar la 24 ianuarie 1498. Într-un document semnat de Petru Rareș, la 1528, apare numele judelui Stan Cerțul, cu moșia în zonă. Astăzi, localitatea mai cuprinde două sate – Cârlomănești și Cotoroaia, primul…

Ample lucrări de reabilitare la UMS Gănești

Scris de Vineri, 03 Februarie 2023
Operatorii economici Construct Still 2002 SRL - în calitate de ofertant lider - și Dancrist House Project SRL, ambii din comuna Șendreni, alături de alți trei subcontractanți sunt pe cale să obțină lucrările de renovare energetică de la Unitatea Medico-Socială (UMS) din Gănești. Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții…

Şase proiecte comunale, finanțate prin PNRR

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Alte șase comune gălățene vor beneficia de fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru implementarea unor infrastructuri inteligente ale managementului local, în special în vederea supravegherii video a spațiului public, dar și pentru digitalizarea unor servicii oferite cetățenilor. În acest sens, marți, 17 ianuarie, Ministerul Dezvoltării…

test arbomedia

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
test arbomedia

Bilanț al investițiilor din Berești

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2023
Primarul bereștean Mihai Bejan a creionat, pe pagina sa de Facebook, un scurt bilanț al anului trecut în care menționează opt investiții finalizate în ultimele 12 luni. În plus, acesta evidențiază investițiile ce ar urma să se definitiveze în 2023, printre care asfaltarea a patru kilometri de drumuri de interes…

Fermierii gălățeni, între secetă și acordarea de subvenții

Scris de Joi, 05 Ianuarie 2023
Așa cum funcționează în prezent agricultura românească, majoritatea fermierilor ar "trage obloanele", cel mai probabil, în lipsa subvențiilor primite anual prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), mare parte dintre acestea reprezentând alocări din bugetul Uniunii Europene (UE). Doar în anul…

Au început asfaltările în Berești

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2022
După ce Apă Canal SA a finalizat lucrările de la Berești, Consiliul Județean (CJ) Galați anunță demararea modernizării drumului județean din interiorul orașului de pe Chineja. Este vorba de un tronson de pe DJ242A, axă rutieră extrem de importantă pentru toți locuitorii din Berești și nu numai, singura conexiune din…

La Oancea, buldoexcavator cu fanfară și un kilometru de drum, în zece ani

Scris de Marți, 08 Noiembrie 2022
În urmă cu un secol, pe malul Prutului, la Oancea locuiau peste trei mii de oameni. Între timp, numărul oncenilor s-a înjumătățit, declinul comunei începând după Al Doilea Război Mondial, conform actualului primar, Victor Chiriloaie.Acesta din urmă, ajuns la al cincilea mandat, este de părere că accesarea fondurilor europene este…

În Valea Mărului, educația se va urca în... ascensor

Scris de Vineri, 28 Octombrie 2022
De la ultima noastră relatare, din vara acestui an, lucrările au avansat consistent la noua școală din Valea Mărului. Este vorba, mai exact, de construirea unui complex multifuncțional pentru activități didactice și sport în comună, valoarea inițială a acestei investiții fiind de aproximativ 14,5 milioane de lei. Lucrarea este una…

Braniştea, „ruda săracă” în căutarea „marii asfaltări” (FOTO)

Scris de Duminică, 23 Octombrie 2022
La doar 20 de kilometri de Galați, comuna Braniștea trece prin chinurile asfaltării. În halta feroviară din localitate, de o parte și de alta, un nor de praf învăluie autovehiculele, semn clar al urgenței numărul unu în materie de investiții așteptate de localnici și nu numai.Aflat la jumătatea celui de-al…

Locuitorii Smârdanului, în luptă cu camioanele de zgură. Cu jalba-n proțap la Primărie

Scris de Vineri, 07 Octombrie 2022
Locuitorii comunei Smârdan au ajuns la capătul răbdării. Disperați de faptul că zi de zi sunt nevoiți să respire aerul încărcat de praful lăsat de camioanele firmei Gendav și să privească neputincioși la culturile compromise, oamenii și-au căutat dreptatea la primăria comunei, sperând că alesul lor va face ceva pentru…
Pagina 2 din 49