SĂNĂTATE - Viaţa Liberă Galaţi

Peste un milion de lei, recuperaţi de la spitale şi farmacii

Scris de Joi, 20 Aprilie 2023
Spitalele, farmaciile și alte unități medicale din Galați au fost luate la bani mărunți de către reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS). De la începutul anului, aceștia au efectuat mai multe controale la unitățile menționate și au recuperat sume în valoare totală de peste un milion de lei.Din…

Semne care arată că aveţi nevoie de terapie de cuplu

Scris de Sâmbătă, 15 Aprilie 2023
Fiecare relaţie are suişurile şi coborâşurile ei, momente în care eşti extrem de încântat de ce se întâmplă şi de apropierea de partener, însă şi momente în care te simţi frustrat ori îl simţi pe partener mai distant decât de obicei.Iată câteva semne la care trebuie să fii atent, pentru…

Moduri prin care se readuce armonia în cuplu

Scris de Sâmbătă, 15 Aprilie 2023
Multe cupluri se întreabă de ce, după mai mulţi ani de relaţie, lucrurile nu mai sunt la fel de roz ca la început. Partenerii s-au obişnuit cu certurile mari sau mici care, chiar dacă au fost uitate, au lăsat urme. Puţini sunt aceia care reuşesc să alchimizeze energia negativă emisă…

Din ce în ce mai multe cazuri de scarlatină la Galaţi. Din 20 de teste la un laborator, doar două negative

Scris de Vineri, 07 Aprilie 2023
Deși autoritățile locale se bâlbâie când vine vorba despre epidemia de scarlatină izbucnită în școlile și grădinițele din oraș în ultimele zile, situația din teritoriu este cu adevărat alarmantă. Zbuciumul părinților pleacă de la faptul că, deși în mass-media au apărut informații concrete despre copii cu scarlatină, iar profesorii i-au…

UPDATE. DSP Galați confirmă apariția mai multor cazuri de scarlatină

Scris de Joi, 06 Aprilie 2023
După apariţia în spațiul public a unor informaţii despre cazuri de scarlatină în rândul elevilor, Direcția de Sănătate Publică Galați a confirmat existența unui focar de scarlatină într-o grădiniță. Instituția nu a făcut public numele grădiniței, însă Inspectoratul Școlar Județean Galați ne-a declarat că este vorba despre Grădinița Nr. 36,…

Ceaiul care te scapă de constipaţie

Scris de Duminică, 02 Aprilie 2023
În caz de constipaţie, pe lângă modificarea stilului de viaţă, poţi apela la ceaiul din frunze de senna, care are efect în tratarea tulburărilor digestive. Acest ceai se prepară din frunzele sau din fructele plantei senna, un semiarbust tropical, cu flori galbene, originar din zonele de nord și nord-est ale…

Beneficiile uleiului de măsline cu suc de lămâie

Scris de Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
Natura ne-a pus la dispoziţie aproape tot ce avem nevoie pentru a ne bucura de sănătate. În acest context, două dintre cele mai preţioase ingrediente sunt uleiul de măsline şi lămâia. Atât în domeniul culinar, cât şi în industria cosmetică, ambele produse sunt extrem de utile şi pot fi folosite…

Cum poţi calma durerile articulare fără medicamente

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Durerile articulare însoţesc diverse boli reumatismale sau articulare. Pentru a le calma, încearcă să ţii cont şi de următoarele sfaturi, înainte de a recurge la medicamente. Bineînţeles, și în cazul acestor dureri, important este să le afli cauza exactă și să urmezi întocmai recomandările medicului.În cazul durerilor articulare ușoare sau…

Dobânzi speciale pentru donatorii de sânge

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Prima ediție din 2023 a programului Fidelis aduce o noutate: o tranșă specială pentru donatorii de sânge, care vor beneficia de cea mai mare dobândă la titlurile de stat. Ministerul Finanțelor se alătură astfel campaniei "România are sânge de rocker", inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de…

S-a dat startul unui nou examen de rezidențiat

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Ministerul Sănătății a anunțat începerea înscrierilor pentru o sesiune a examenului de rezidențiat promisă de autoritățile sanitare încă din noiembrie 2022. De miercuri, 29 martie 2023, până pe 12 aprilie, absolvenții facultăților de Medicină din țară își pot depune dosarele pentru participarea la concurs.Bătălia se va da pe mai multe…

Aproape 50.000 de gălăţeni bolnavi de viroză, gripă sau pneumonie

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Directoarea executivă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, Monica Dănăilă, a prezentat miercuri, în cadrul unei întâlniri cu autoritățile locale, situația cazurilor de gripă și infecții respiratorii înregistrate de-a lungul sezonului rece în Galați.Reprezentanta DSP a prezentat şi situația comparativă a îmbolnăvirilor pentru sezonul octombrie 2022 - februarie 2023,…

Bolnavii cu Parkinson pot apela la Spitalul Județean

Scris de Joi, 30 Martie 2023
La Galați, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", funcționează în prezent un centru de tratament multimodal al bolii Parkinson. Astfel, pacienții aflați în diferite stadii ale bolii beneficiază de metode moderne de tratament, inclusiv terapie infuzională, prin montarea unor pompe externe portabile, care eliberează continuu medicația…

Avocado, fructul indicat în fiecare zi

Scris de Duminică, 26 Martie 2023
Specialiştii spun despre avocado că ne ajută să ţinem în frâu colesterolul rău, oferind totodată şi senzaţia de saţietate şi ferindu-ne de constipaţie. Când vine vorba despre grăsimi, acestea sunt de două feluri, cele rele, care trebuie evitate cu orice preţ, şi cele bune, din care face parte şi avocado.…

Fasolea roşie ţine diabetul sub control

Scris de Duminică, 26 Martie 2023
Fasolea, indiferent de culoare, este o legumă foarte sănătoasă şi bogată în substanţe nutritive. Însă fasolea roşie este recomandată pentru consum datorită conţinutului ridicat de fibre şi antioxidanţi. Iată de ce este bine să mănânci fasole roşie măcar o dată sau de două ori pe săptămână! Studiile recente arată că…

Oţetul de mere combate indigestia

Scris de Sâmbătă, 25 Martie 2023
Benefic pentru sănătate şi frumuseţe, oţetul de mere este un leac cunoscut din bătrâni pentru tratarea multor afecţiuni. Are proprietăţi antitermice, antiseptice şi antiinflamatoare şi este o sursă bogată de vitamine şi minerale. Alimentaţia bogată în calorii supune la eforturi suplimentare aparatul digestiv. Astfel, cu zece minute înainte de o…

Seminţele care alungă insomnia

Scris de Sâmbătă, 25 Martie 2023
În cazul în care nu reuşeşti să te odihneşti corespunzător noaptea, adormi greu sau te trezeşti des, apelează la remediile naturii pentru a rezolva această problemă.Somnul este vital pentru sănătate, iar, în cazul în care nu te odihneşti suficient, din varii motive, efectele negative se vor resimţi asupra întregului organism.…

Bilete de tratament pentru pensionari

Scris de Sâmbătă, 18 Martie 2023
Pentru a doua serie de tratament balnear, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a primit în total 109 bilete. Repartizarea lor s-a realizat pe 16 martie, în sistem informatic, pe baza cererilor depuse de solicitanţi. Seriile de plecare sunt din 23, 24, 25 şi 26 martie. Bilete de tratament au fost…

Ceaiul verde reduce riscul de boli de inimă

Scris de Duminică, 12 Martie 2023
Băut de cel puţin trei ori pe săptămână, ceaiul verde poate contribui la o viaţă mai lungă şi la o stare de sănătate mai bună, arată un studiu publicat în European Journal of Preventive Cardiology. Cercetarea a demonstrat că un consum „obişnuit“ de ceai - mai ales verde - aduce…

Scăderea în greutate diminuează apneea în somn

Scris de Duminică, 12 Martie 2023
Regimul de slăbire nu ajută doar silueta, dar este şi o metodă eficientă de a trata apneea de tip obstructiv, apărută în timpul somnului, potrivit cercetătorilor. Ei au descoperit că acest sindrom este influenţat de grăsimea acumulată în zona limbii. Oameni de ştiinţă americani au folosit o metodă imagistică prin…

Remedii naturale pentru dereglările de tiroidă

Scris de Sâmbătă, 11 Martie 2023
Starea constantă de somnolenţă şi modificările de dispoziţie sunt doar două dintre simptomele dereglărilor glandei tiroide. Cu acordul medicului curant, poţi încerca şi unele remedii naturiste. Bineînţeles, cel mai important lucru este să respecţi întocmai tratamentul prescris de medic, pentru a putea ţine sub control manifestările bolilor de tiroidă.Floarea-pasiunii este…

Românii care nu găsesc medicamente ieftine renunță la tratament. Peste 3.000 de medicamente ieftine au dispărut din ţară

Scris de Vineri, 10 Martie 2023
​Peste 3.000 de medicamente generice au dispărut în ultimii ani de pe piața din România, iar pacienții din țara noastră au plătit în ultimii ani din ce în ce mai mult pentru medicamente din cauza politicilor de preț și de taxare stabilite de Guvern, la care se adaugă creșterea accelerată…

Floarea-pasiunii, benefică în caz de insomnii

Scris de Duminică, 05 Martie 2023
Floarea-pasiunii (Passiflora incarnata) este un remediu excelent pentru persoanele care suferă de insomnii și de oboseală. Această plantă acţionează ca un somnifer, tratează stările de tensiune nervoasă, relaxează mușchii și scade intensitatea durerilor. Se administrează sub formă de ceai obţinut astfel: pune la fiert un pahar cu apă împreună cu…

Remediu benefic în caz de tuse seacă

Scris de Duminică, 05 Martie 2023
Cu flori galbene, în formă de umbreluţe, ciuboţica-cucului se distinge între florile primăverii, chiar dacă nu are un parfum puternic. Această plantă delicată se transformă într-un remediu adjuvant eficient când vine vorba despre combaterea tusei convulsive, a bronşitei sau a insomniei. De aceea, este bine să o ai în casă…

Ce presupun creşterea şi îngrijirea unui copil cu sindrom Down

Scris de Sâmbătă, 04 Martie 2023
Este deja proiectat în mintea noastră ce înseamnă nașterea unui copil cu dizabilități, o grijă în plus, am putea zice. Cei mai mulți părinți sunt în stare de șoc la auzul unei astfel de vești din partea medicilor, anume că nou-născuții vor veni pe lume cu diferite probleme de sănătate. …
Pagina 4 din 127