19:28 Joi, 17 Mai 2012

Poveşti de peste Ocean (6) Canada - între mit şi realitate

Autor:   -
Publicat Joi, 16 Februarie 2012 00:00
Voteaza!
(7 voturi)

Următorul mare pas spre adaptare este obţinerea carnetului de conducere, un element vital în Canada, unde distanţele de parcurs zilnic sunt mult mai mari decât cele pe care le ştiai de acasă. Dacă ai avut carnet de conducere în Romania de cel puţin doi ani, ai voie să conduci cu el trei luni, după care trebuie să aplici pentru carnet de conducere în provincia în care locuieşti. Spun asta pentru că fiecare provincie sau teritoriu (sunt 13 la număr) are propriul sistem de eliberare a carnetelor de conducere.

Prima surpriză este că nu poliţia eliberează carnetele de conducere, ci Ministerul Transporturilor... Poliţia îţi dă sancţiuni, amenzi şi puncte de penalizare, însă carnetele sunt eliberate de o instituţie civilă, cum este şi normal.

Eu nu am avut carnet de conducere în România, aşa că a trebuit să încep totul de la zero. Primul pas este aşa-numitul permis G1 în Ontario, pe care îl poţi lua la 16 ani sau dacă nu ai condus niciodată. Este un test scris cu întrebări multiple şi dacă iei mai mult de 75 la sută, ţi se eliberează o dovadă de carnet de conducere pe loc şi cardul îţi vine acasă cu poşta în cam două săptămâni. Cu acest G1 nu ai voie să conduci singur, niciodată, pentru un an de zile. Trebuie să fii însoţit de altă persoană, care are carnet de cel puţin cinci ani, nu ai voie să conduci cu mai mult de două persoane în maşină (ca să eviţi distragerea atenţiei), nu ai voie să conduci pe autostrada (vitezele sunt mari), nu ai voie să consumi alcool şi nu ai voie să conduci noaptea.

După un an, treci la nivelul G2, când vei da un test practic de conducere prin oraş, însoţit de un funcţionar de la Ministerul Transporturilor. Dacă îl iei, poţi conduce singur, poţi conduce noaptea şi poţi conduce pe autostradă, dar fără alcool.

După încă un an, treci la nivelul G, care nu are niciuna dintre restricţiile de mai sus, iar în plus, poţi avea o alcoolemie de 0.08, adică două beri înainte de a te urca la volan. Toate acestea sunt gândite pentru siguranţa traficului, pentru protecţia celui care conduce şi, bineînţeles, pentru a aduce ceva bani în bugetul Transporturilor.

 

(va urma)

Sandu Sindile

 

 

 

1029 afisari  |  Ultima actualizare Miercuri, 15 Februarie 2012 19:40

4 comentarii

  • Link basil Duminică, 19 Februarie 2012 19:14 postat de basil

    Pt. Iulian :daca te batea tatal si pe tine ai fii invatat sa scrii corect.Am spalat wc-uri in armata ,deci am servit patria.Ce-ar fii sa- l inviti pe Sandu sa- ti povesteasca despre Canada intre'' mit si realitate ''.Si poate se intereseaza ce probleme ar avea un canadian care ''pacaleste statul''.Merita sa citim.

  • Link iulian Duminică, 19 Februarie 2012 03:51 postat de iulian

    @basil
    Omule, tu cred ca ai avut o copilarie nefericita, un tatalcare te batea si in armata ai spalat veceuri...ce treaba ai cu omu, lasa-l sa-si spuna povestea si nu te mai lua de el, de parca tu ai fi vrun conte.parca esti VC Tudor fara pastile, asa esti de turbat si veninos.ai si tu curaj si scrie povestea ta si dupa aia sa se ia toti handicapatii de tine, cum te-ai simti?

  • Link Sandu Sindile Joi, 16 Februarie 2012 18:59 postat de Sandu Sindile

    Ideea este sa prezint informatiile in serial si mai am foarte multe de scris de acum incolo...

  • Link dc Joi, 16 Februarie 2012 09:17 postat de dc

    de ce ne scrii atat de putin?

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Caricatura zilei

15 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank