În ziua în care i s-a înmânat diploma "Di Dottore magistrale in Medicina e Chirurgia", gălăţeanca Alexandra Colesnicenco şi-a spus euforică: „Am reuşit! E un nou început! Ulterior, în practica mea cotidiană, am realizat ca acest titlu trebuie să ţi-l câştigi în fiecare zi, învăţând, observând, ascultând. Dacă până la licenţă am muncit să îmi iau examenele cu note mari, fiind studentă cu bursă integrală, după examenul de rezidenţiat am cunoscut ce înseamnă munca responsabilă, momentele în care simţi că eşti trup şi suflet cu pacientul de pe masa de operaţie. Cu medicul anestezist începe şi se termină operaţia. Simţi cum ţii în mâini viaţa. Nu poţi să o laşi să se prelingă printre degete, chiar dacă o intervenţie durează şi opt ore”, ne-a mărturisit Alexandra, care este nimeni alta decât sora mai mare a Mariei Crăciun, vocea de aur a Galaţiului (foto 2).
Lucrează la spitalul Erasme, din reţeaua formativă a Universităţii Libere din Bruxelles, ca medic rezident în serviciul de Anestezie şi Reanimare. A ales să vină aici în urma unui stagiu în care a impresionat-o nivelul de atenţie faţă de pregătirea viitorilor specialişti.
Drumul către salvarea vieţii
Alexandra şi-a început drumul către halatul alb la Liceul „Emil Racoviţă” din Galaţi, unde a absolvit în cadrul unui program intensiv de biologie chimie, datorită căruia a avut şansa să întâlnească dascăli foarte atenţi şi care i-au încurajat pasiunea pentru medicină. „În mod special, dl profesor Dan Hamza a fost un model pentru mine, discuţiile cu dânsul pe teme ştiinţifice au reprezentat întotdeauna o inspiraţie şi un stimul spre o cunoaştere cât mai precisă şi mai profundă a mecanismelor extraordinar de elaborate ce stau la baza vieţii”, spune tânăra.
A ales, apoi, să-şi continue pregătirea în cadrul unei universităţi italiene, Universita Politecnica delle Marche, despre care ştia că a făcut din rigoarea şi exigenţa faţă de propriii studenţi un modus operandi. „Am reuşit să îmi creez acolo o cultură medicală de bază solidă, am studiat într-un mediu entuziasmant, unde am avut şansa să privesc la lucru profesionişti de înalt nivel, pasionaţi de cercetare, care mi-au dat mai ales preţioase exemple de etica şi cinste intelectuala şi o metodă clinică înainte de a mă învăţa medicină”, ne-a povestit gălăţeanca.
În noiembrie 2013 şi-a luat licenţa în medicină în Italia, la facultatea unde a studiat şase ani, apoi a aplicat pentru rezidenţiat la Bruxelles. După cum ne-a mărturisit, a avut emoţii uriaşe până la aflarea rezultatului examenului în franceză, o limbă pe care a asimilat-o la foc automat, timpul de la licenţă până la examen fiind relativ scurt. „Când am ieşit din sala de examen, am tras aer în piept şi mi-am spus: «Doamne, facă-se voia ta, eu am dat tot ce am putut! Până la aflarea rezultatului, au trecut două luni... Cele mai grele! La finalul lor, aflam că sunt rezidentă în anul I... O bucurie pe care am trăit-o cu emoţie, cu înfrigurare”, îşi aminteşte Alexandra.
De ce medicină?
Am întrebat-o de ce a ales tocmai medicina, o profesie solicitantă, care cere dăruire imensă atât ca timp, cât şi ca om. „Aş putea să spun, ca o frumoasă constatare, că medicina m-a ales pe mine şi nu e doar o figură de stil. Când spun acest lucru mă gândesc la toţi anii copilăriei mele, în care afecţiuni pe atunci necunoscute în familia mea, secerau vieţile celor mai dragi membri de familie. Acest maraton al suferinţei a culminat cu moartea unei fiinţe dragi, bunica mea, asistentă medicală, având un adevărat cult al profesiei sale, dar care a pierdut în mod tragic lupta cu cancerul. Eram elevă la Liceul "Emil Racoviţă" şi timpul care a urmat după moartea ei îl împărţeam între şcoală şi spital, unde prin bunăvoinţa unor medici reuşeam să merg după-amiaza în Secţia de Reanimare, încercând să înţeleg misterul vieţii readuse din moarte. Am ales medicina pentru că îmi doresc să restabilesc legătura întreruptă nefiresc uneori dintre om şi viaţa dăruită lui cândva de Dumnezeu”, ne-a mărturisit Alexandra.
A ţinut să adauge şi citatul ce domină intrarea Spitalului Erasme, citat care rezumă numeroasele motive care au îndrumat-o spre arta medicală: „Quel motif l’homme a-t-il de souhaiter une longue vie sinon de pouvoir être utile au plus grand nombre? Erasme (1466/1469 - 1536), în traducere: Ce motiv poate să aibă omul să îşi dorească o viaţă lungă, decât să fie folositor cât mai multor persoane?”.
Ce înseamnă munca de rezident într-un spital belgian şi care a fost cel mai impresionant caz în care tânăra gălăţeancă Alexandra Colesnicenco a contribuit la salvarea a două vieţi vă spunem într-o pagină viitoare de Diaspora.
Cu drag, despre Galaţi şi România
„Familia mi-a susţinut dorinţa de creştere personală, educaţia şi experienţele din viaţa mea de acasă. A fi româncă mă defineşte şi stă la baza şi la tot ce voi fi de acum. România este ţara mea şi sunt mândră să mă simt româncă. În Galaţi este copilăria mea şi mă voi întoarce mereu cu drag acasă, în locurile unde am învăţat să fiu un om întreg, la zâmbetul mamei mele care simt că este mândră de mine”, ne-a mărturisit Alexandra Colesnicenco.
CITEŞTE ŞI: Cât le (mai) pasă "stranierilor" de LIMBA ROMÂNĂ
