Plecare şi sosire la Marele Fix (I)

Plecare şi sosire la Marele Fix (I)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ştiu că am de mers cale lungă şi plină cu peripeţii până la Ea. Ştiu că trebuie să plec devreme, dacă vreau să nu ajung (prea) târziu. Şi mai ştiu şi că nu am voie să nu fiu spilcuit pentru marea întâlnire, pentru Marea Înfăţişare, exact cum zice magistrul Mihai Ursachi. Dacă plec azi, la fix, am toate şansele să fiu Acolo în timp util, la fix, mâine, ori poimâine, ori săptămâna următoare, sau poate luna cealaltă, sau anul următor. De/mersul plecării şi ajungerii mele Acolo depinde de fix, de Marele Fix. Chiar dacă-i mai devreme ori mai târziu, este necesar să fie la fix. Sigur că da!... Sunt hotărât să plec azi, la fix. Mă pregătesc asiduu. Mă dau cu toate alifiile. Citesc şi recit toate poeziile din lume. Fac multe şi dificile exerciţii de dicţie şi contradicţie. N-am voie să fiu prolix. N-am voie să fiu bleg. Deja-mi imaginez Clipa Marelui Fix. Deja-mi huruie-n creieraş tot felul de idei despre primul cuvânt, despre prima întrebare, despre primul răspuns. Ea-i foarte bine pusă la punct. Ea nu admite bâlbâieli. Ea-i o doamnă, deşi eu nu cred. Ştiu că-i domnişoară. Am auzit că nu vrea să se mărite. Am auzit că nimeni n-o cere, n-o peţeşte, n-o alintă, n-o convinge. Eu pentru asta mă duc. Pentru asta încerc să ajung la fix, la Marele Fix. Mă duc s-o ademenesc, s-o văd, s-o vrăjesc şi s-o păcălesc, s-o conving că-i bine s-o iau, că-i bine să mă ia, s-o duc şi să mă ducă. Dacă ajung mai devreme, e posibil să mă ţină la poartă, să aştept mult la intrare. Dacă ajung mai târziu, e posibil să nu mă mai primească, ceea ce-i foarte grav pentru mine şi pentru cei din jur!... Sigur că da!... Aşadar, îmi pun caru-n piatră, cum zicea mama, verific recuzita, mă cercetez să văd dacă-s tot, zic ceva despre rămas bun, nu zic nimic despre revedere, mai trec o dată prin poeziile lui Mihai de mai sus, controlez traista cu merinde... şi mă uit la ceas. Nu la ceasul legat de mână ori la ceasul de buzunar. Nu le ceasul agăţat de perete. Nu la cel din lemn. Nu la cel din cuarţ. Nu la cel electric, mecanic, atomic, nisipos. Mă uit la ceasul Ei, la ceasul doamnei/domnişoarei de Acolo. Nu mai e mult până la fix. Până la fixul plecării, adică. Merge frumos, foarte frumos. Domnule, tare frumos şi tare limpede se aude cest/cel tic-tac implacabil, inexorabil, devastator!... Şi-l aud pe  Mihai: „Imperialul spirit mă are-n a sa pază/ şi nici o conştiinţă-i egală cu beţia/ şi tainica lucrare în nopţile de groază.// Tărâm fără-ndoială aflat-am, şi cutează/ mereu rătăcitorul pe căile profunde:/ am aurum non vulgi, leonem, poezia!”...  Stai să vezi!

Citit 951 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2015 00:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.