Scrisoare deschisă pentru amanta de la alimentară

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cinci ore şi cincisprezece minute am stat la colţul şcolii, dar zadarnic! Amanta de la frizerie nu a venit! Nici măcar nu mi-a scris cu cretă un amărât de „Adio, Casanova” pe stâlpul de iluminat publicul, înfipt chiar în locul cu pricina! Nici măcar nu m-a apelat prin telefon, să-mi spună că aştept aiurea, că m-am lins pe bot, că mi-am dat foc la valiză, că m-a tras pe dreapta, că o doare la bască şi la nu mai ştiu ce o doare de scrisorile mele ermetice, abuzive, hărţuitoare! Şi nici măcar nu a venit să strige peste gard „lasă-mă în pace, eu nu mai vreau nici un război de cotropire, nici un război de apărare, nici o victorie, nici o înfrângere”! Eu n-am stat (toată viaţa) cinci ore şi cincisprezece minute la şcoală, iar ea şi-a bătut joc de rezistenţa mea, de trupul şi sufletul meu îndrăgostit mai abitir decât un cotoşman înamorat pe acoperiş! La sfârşitul supliciului, hotărât s-o judec şi s-o pedepsesc exemplar, mi-am zis în sine-mi, vehement şi definitiv: „frizeriţo, eu nu mai am răbdare, eu nu te mai aştept în vecii vecilor, eu nu mai vin nici să mă mai tunzi, nu mai vin nici să te văd, nici să te pândesc şi să te compătimesc în ce hal de efort poţi pentru ca să fii în stare exercitându-ţi profesiunea când alţii vin la tuns în fiecare zi, chiar de două ori pe zi, chiar să-i tunzi continuu, că aşa-i modern şi americăneşte, numai aşa se dau ei mari şi tari...şi numai aşa-şi „exprimează” personalitatea, şi numai aşa-şi arată forţa de la gât înspre şlapi...şi numai fără păr pot cuceri Bacalaureatul şi pe oarecare Bastilie ademenitoare de la creneluri în jos!...Aşadar, în speranţa că vei crăpa de ciudă, uită-te ce-i scriu amantei de la alimentară!

Încerc olimpice regrete, dar simt îndepărtări la cub...şi fin mor sferele cochete când supra caută pe sub! Şi e păcat şi e prostie să-mi pară rău de ce fusei sânge trecut prin păpădie şi cuc mirat din tei în tei! A fost frumos odinioară...şi ce corect şi clar mai fu când miroseai a primăvară şi nu ştiai silaba „nu”! Acum, te-ai prăbuşit în tine şi pari un mic interior în care nu încape cine nu mai dă rod, nu mai dă dor! Şi oare cine e în stare de rod mereu şi pus la cub când sfera intră şi dispare pe sub deasupra unui sub? De dor mă-ntreabă fiecare veşted buchet de păpădii: ce roz dă zor la disperare, dacă ai fost când n-o să fii? Să ştii, acum nu mă mai teme nici dor, nici rod, nimic, nimic...! Stau imperfect în crizanteme până voi sta perfect în frig!

Ce zici? Nu-i mai bine cu amantă la alimentară decât la frizerie? Să vezi ce mai delicatese pe capul viitorului meu! Nu?...Sâc!        

Citit 698 ori Ultima modificare Luni, 29 Iunie 2015 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.