Da... nimeni nu ştie ce a fost, ce s-a întâmplat, ce s-a petrecut ieri în oraşul cu negustori cumpliţi! În acest sens, am iscodit o sumă pertinentă de umanoizi, că aşa li se spune istor bipezi controlaţi de domnul Lucifer în goana după Nicăieri! Am îndrăznit să întreb un număr cât mai mare de bărbaţi şi femei, însă nimeni nu are habar să răspundă, nimeni nu ştie, toţi dau din umeri, toţi se miră şi toţi se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi ca şi cum n-ar fi fost nimic important în oraşul căruia i-s zilele numărate şi căruia, preventiv, îndreptăţit şi evident, i se cântă prohodul! E de ajuns să mergi un ceas pe străzile scuipate şi triste ale urbei nenorocite, şi realizezi de ce lumea nu ştie ce s-a întâmplat, ce a fost ieri în cetatea ruinată de vandalism şi indiferenţă generală! Numai câţiva octogenari îşi aduc aminte! Numai câţiva bătrâni săraci şi plini de boli, ajunşi în batjocura partidului de jaf şi statului de geaba, îmi răspund sincer, cu lacrimi în barbă, cu marele regret nu mai există nici un strop de dumnezeire în inimile şi-n sufletele cestor umanoizi bacalaureaţi, maturi, pierduţi/rătăciţi printre mofturi şi apucături periculoase! Iată, gaşca asta, care sparge răsărită şi scuipă coji şi bea alcool şi urlă şi trânteşte şi bufneşte şi înjură şi-şi vâră şi-şi scoate la intrarea în scara blocului, n-are cum să ştie ce a fost! Nici ăştia, care taie pereţi interiori şi-i cară în ciuda seismologului Hâncu şi în sfidarea oricărei urme de bun simţ şi de ruşine, n-au de unde să ştie! Şi nici ceştilalţi, care fărâmiţează văzduhul cu decibelii mamei lor de sfertodocţi! Şi nici ăştilalţi, care trec prin faţa bisericii şi c-o mână-şi fac semnul crucii, pe când cu cealaltă mână se scarpină-n fund! Dar nici dumnealor, mangosiţii, care scuipă-n autobuz, care azvârle chiştoace şi alte şi alte resturi şi ambalaje şi gunoaie la întâmplare! Ziceţi dumneavoastră, marii şi straşnicii mei cititori, care ştiţi despre ce-i vorba, cum să priceapă aceşti inşi, aceşti licenţiaţi prin facultăţi de înalte studii inferioare? N-au cum, pentru că-n tărtăcuţe păstrează numai şi numai plăcerea/intenţia clară de a produce dispreţ, disconfort şi suferinţă, n-au decât înfumurare, snobism, făţărnicie şi grătar! Nu?
Ieri, în oraşul cu negustori cumpliţi, a fost Duminică! Dar nici măcar în această zi nu se poate afla un pic de linişte, măcar cât să-ţi aduci aminte de Dumnezeu! Şi să zici grijuliu: „nu vreau să-i mai treacă prin suflet teroare/ acestei frumoase zidiri de mirare/ nu vreau să-i mai plângă ochii hercinici/ frumoasei şi blândei mele duminici!”... Nu?
