Până acum, de când a înghiţit prima moleculă de aer necondiţionat şi a scâncit întâia oară în scutece de firmă, bibicul Neculai P. a încercat toate posibilităţile de sublimare cinstită, în numele legilor fizice şi chimice, dar şi al celor altruiste şi spirituale. A cântat, a râs, a plâns, a muncit pe rupte, pe spate şi pe brânci, pe daiboj, la pământ şi sub pământ, cu fruntea sus, cu hărnicie şi iscusinţă fără nici un precedent în sudul Moldovei de nord. Predestinat să pună umărul şi mintea şi inima întru salvarea necazurilor obşteşti, bibicul mecanic/automat a mizat mai mult pe dame de pică imediat în orice orânduială socială şi politică, dar şi pe popi de treflă şi degrabă prohoditori la capătul terminatului din sicriu. Însă nu i-au prea ieşit socotelile, notoriul Neculai fiind paralel cu lăcomia, perpendicular pe curăţenie sufletească, adept al smereniei, al pioşeniei, arhanghel al tăriilor şi al iubirii celeste. În pofida rateurilor şi a eşecurilor, amicul nu s-a lăsat pe nici o tânjală, pe nici un proţap, nu a abandonat nici o secundă ideea desăvârşirii prin credinţă divină, prin acceptarea „sărăciei cu duhul”, prin gesturi filantropice şi prin eternă închinare şi rugăciune în sensul unic al sănătăţii apropiaţilor şi chiar şi a îndepărtaţilor săi. Supranumit „şcolarul cu ghiozdan de tablă” fiindcă în anii de abecedar şi aritmetică îşi căra manualele şi rechizitele într-o cutie de fier cu bretele, Neculai îşi arogă (dar îi şi este recunoscut) dreptul de a purta stofă de lider al IQ-ului în Cartier. Acum, spre sfârşitul apoteotic al mandatului său de partizan al concepţiei metafizice eleate, septagenarul a cotit-o brusc spre treburi laice, dar şi bisericeşti, deopotrivă. Astfel, sub impulsul unui raţionament firesc, simplu, mai ales în condiţiile prezentului umplut cu şubrezenie şi putreziciune, omul Neculai P. a aprins becul verde şi liniştitor unui business funerar complet, rapid, satisfăcător, pertinent şi persuasiv. Aşadar, spaţiul în care a funcţionat un atelier de pictură şi poezie, de accesorii şi piese mecanice, de pâine şi sare, de bere şi rachiu, de cafeluţă şi acadele, şi-a câştigat brusc sobrietatea, respectul şi clientela. În subsidiar, bineînţeles, bibicul Neculai se bucură încet, ca un Tartor omologat şi încercat în laboratoarele Pompelor Funebre Universale, ca un fel de Hades elegant şi tămăduitor. Chiar i-am sugerat să adauge (pe frontispiciul istui spaţiu/timp de adio şi amin) o parafrază la celebra „invitaţie” scrisă pe Poarta Infernului, după cum zice nenea Dante Alighieri în „Divina Commedia”: „Voi, care intraţi, nu lăsaţi afară nici o speranţă!”...Stai să vezi!
Neculai vrea să dea lovitura vieţii la sfârşit de mandat (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
