Eminescu trebuie văzut aşa cum este, nu cum credem noi că trebuia să fi fost. Unii şi-au făcut un idol din personalitatea sa. Alţii l-au blamat, l-au înjurat, l-au destrămat în public. Unii îi ocolesc poezia. Alţii nici n-au auzit de el. Unii deştepţi propun scoaterea operei sale din orice studiu. Alţii cer sanctificarea sa. Desigur, fiecare este liber să-şi exprime opiniile, să-şi satisfacă şi să-şi întreţină cum vrea pofta şi gustul pentru arta literară. Desigur, s-a spus de o mie e ori că Eminescu nu-i punct terminus în poezie, dar nici de zvârlit unde vrea şi unde crede nu ştiu care „doctor în inefabil”, nu ştiu care „specialist în metafore”, nu ştiu care „expert în parabole”…! Personal, am întâlnit destui indivizi care-l încadrează pe Poet în categoria celor lustruiţi de sărăcie şi mizerie, care-l văd ca pe un om con/damnat de soartă şi de împrejurări, dar şi destui ipochimeni care-l bat în cuie, lângă Mântuitor, deşi nu au citit nici un rând din fantasticul sau din realul său bine ori rău cuvântător. Personal, în Iaşi, am întâlnit un taximetrist bătrân şi isteţ, al cărui bunic copilărise cu Mihai prin ţinuturile Ipoteştiului, şi l-am rugat să-mi spună câteva dintre cele aflate pe viu de la bunicul său. Sigur că da! pe puştiul Mihai Eminovici îl cam durea în trei virgulă paisprezece de şcoală, de insistenţa părinţilor şi, mai ales, de spiritul cazon al tatălui său, care tată făcea trafic de alcool la răspântia drumurilor unde stătea casa căminarului şi unde stă şi acum. Se ştie, de fapt, că Mihai nici la Cernăuţi nu făcea pureci prea mult şi prea mulţi, şi fugea şi venea pe jos, o sută de kilometri, până la Ipoteşti! şi stătea fugar prin râpi şi prin păduri, că-i era frică de tată! şi maică-sa îi ducea mâncare pe ascuns! şi iar îl prindea şi îl chelfănea şi forţat îl ducea taică-său la Cernăuţi! şi iar fugea! şi iar zicea: „lasă-mă, tată, că eu sunt deştept şi fără Cernăuţi!”… Sigur că da! poetul de mai târziu ştia să-şi alcătuiască o copilărie fabuloasă, mai ales că şi avea cu cine! doar se ştie clar că bătea câmpii cu nea Ion, beau chişleag şi vin, dormeau prin fâneţele stânelor, turuiau „ce le trecea prin cap”… îşi pregăteau urcuşul şi coborâşul! adică, pasămite, voiau şi ştiau să nu trăiască liniar, chiar dacă peste ani au picat în diverse capcane politice şi sociale, au iubit, au plâns, s-ai îmbolnăvit, s-au dezbrăcat, s-au scăldat, s-au îmbrăcat şi au murit!…Sigur că da! să ne amintim ce spune Mihai Ursachi despre Mihai Eminescu: „Lui Eminescu nici nu-i putem lua, nici nu-i putem da nimic!”… Şi, să fim siguri, chiar dacă ar fi scris numai „La steaua…”, tot la fel de Poet ar fi rămas!
Şi unii, şi alţii... s-au îmbrăcat şi au murit Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
