Ultimul turnir de crizanteme (cuprinsul din ziarul de ieri)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe fiecare frunză scrie toamnă, cu galben în caligrafii de vânt! mă iartă-mă şi bună seara, doamnă! mi-i frig, mi-i dor... şi parcă nu mai sînt!

De ce mi-i dor? e singura-ntrebare! caut răspuns, zburându-mă în gol...!... eu, pasărea de-a pururi călătoare! de-a pururi rătăcindu-se de stol!

Şi se anunţă brumă! şi se mai anunţă şi-un turnir de crizanteme! aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai! şi eu... heraldul gloriei supreme!

În toamna asta nu mai plec de-acasă! nici o plecare nu mai are preţ! rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă! şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!

Şi parcă nu mai sînt de-atâta brumă! tăcerea ta la flacără condamnă! pe fiecare frunză scrie „du-mă”... şi iartă-mă... şi bună seara, doamnă!

Coboară toamna! iar coboară! ah! nu este geamăt! şi nici strigăt nu e! e o silabă care ţine-n şah cuvântul meu cu miros de gutuie!

Este un ah ce mi-i atât de drag! un „ah” că „poate” încă se mai poate metafora muta de pe zigzag şi visul de pe liniile moarte!

Ah... ce frumoasă-i toamna care suie aroma-n fructe, care ţine-n şah cuvântul meu cu miros de gutuie şi bruma mea de nemurire... ah!

De plânsul cui ajung cariatide? pe ţeava puştii, gloanţele se sting! şi în cutii poştale ruginite, perfect se surpă ultimul paing!

Ce an/Lumină! doamne, ce an/Dante! nisipul cade-n şoaptă şi adună doar câteva iubiri automate şi nişte lupi înflăcăraţi de lună!

Se surpă dorul! marginile lumii, menghine reci, s-apropie de mine! iar vine toamna! iarăşi mor salcâmii... dar „panta rhei” tot „panta rhei” rămâne!

Iubita mea, am să mă duc la toamnă, să văd ce face mama în grădină! am auzit că s-a întors acasă, frumoasă, blândă, ca o lună plină!

Am auzit că s-a întors şi tata! mă duc să văd ce face în ogradă! cred că îndreaptă lemne pentru casa din totdeauna şi de niciodată!

Iubita mea, am să mă duc la tine, să văd ce face toamna şi ce face copilăria mea cea următoare!... n-am să mai plec de-a pururea încoace!

Am să rămân acolo şi-am să stau sub greieri trişti, sub arături de toamnă! şi-am să te rog să stai şi tu cu mine, să vezi eternitatea ce înseamnă!

Şi-o să ieşim doi maci la primăvară, în grâul nostru cu cărare strâmbă, cu des cânt lung de ciocârlie naltă...!... şi ca şi cum nimic nu se întâmplă!        

Citit 680 ori Ultima modificare Joi, 08 Octombrie 2015 15:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.