Scrisoare deschisă madamei care m-a tradus cu-n bou primar

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Chiar am prins-o în flagrant delict, când mă traducea!... (era să scriu „flagrant delicat”)... Stătea cu-n bou primar, adică elementar, primordial... şi mă traducea de mama focului, de s-auzea tocmai din Dealul Ciorii! Stăteau lungiţi pe frunză verde de mohor şi mă transpuneau în engleză! Chiar acest text mi-l tălmăceau! Iată-l în limba română!

„Să te invit, madamo, am vrut la cantri şău.../ ş-apoi să mulgem vaca timizi şi manual,/ însă erai plecată să contactezi un bou,/ să ari extravilanul pe vale şi pe deal!

Drept pentru care singur m-am prezentat pe câmp/ - tocmai pornise-n forţă striptisul funciar!/ - m-am dat la o batoză cu pântecele tâmp,/ privind-o cum se mişcă industrial-agrar!

Îi tremura cureaua, dădea cu decibeli/ în stânga şi în dreapta, ca-n hora lui Coşbuc!.../ ce mai strigau ţăranii verdicte, socoteli.../ şi, unul câte unul, se spânzurau de nuc!

La prânz, pe motoretă, gătit pentru bilanţ,/ a răsărit primarul cu ochelari de soare.../ şi tu, şi tu, madamo, cu boul tău de lanţ.../ şi eu - întins sub şarmul batozei proletare!

Văzând ce viaţă nouă, ce rezultate demne/ de laudă, primarul s-a ostenit să scrie/ cu litere de aur, pe drum, cam câte lemne/ să taie, ca s-ajungă de cruci şi de sicrie!

Tu ai venit la mine cu-n ţoi de sfântă apă,/ să-mi potolesc sahara şi să nu fac viroză!/... tenchiu, risipitoareo, aim sori, dragă roabă.../ că este ilegală iubirea pe batoză!

Spre seară - ce spectacol! - nişte băieţi cu mască/ au slobozit ţăranii din sârma nălţătoare,/ direct într-o maşină cu gropi, să se cunoască/ din mers succesul muncii şi legii funciare!

De vrei pentru colivă, semnează borderoul/ cum mai puţin/spre/zece grăunţe la hectar!/ dacă mai vrei pământul, alimentează-ţi boul,/ mărită-te... dar nunta să fie cu primar!

Eu nu mai vreau pământul... că el mă vrea pe mine!/ tu vrei prea multe mofturi! eu n-am nici un ecou!.../ căngraciuleişân, damo... şi miss printre combine!/... io-mi iau de gât batoza... şi plec la cantri şău!”... Nu-i aşa că n-am alternativă?        

Citit 946 ori Ultima modificare Marți, 13 Octombrie 2015 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.