Da...recunosc: sunetele şi răsunetele alcătuirii mele sunt cele mai mici, cele mai mărunţele...nişte vibraţii de paie, nişte murmure abia perceptibile, nişte produse echivalente surcelelor pe care dregătorul/prietenul Batog le zvârle sub Plită, aşa, să se coacă felia din bostanul primit drept pomană! Mi la dăruit de bogdaproste tanti Maria, o femeie de Biserică şi de Respect! Pentru ca să nu mai lăcomesc la rahat „Mirela”, să nu mai consum dulcegăria asta turcească! Cică-i mai sănătos bostanul! De-o mie de ori mai bună-i şi mai sănătoasă-i aiastă erbacee, deşi este de aceeaşi origine cu produsul pe care l-am mâncat când am făcut primul pas în Memoria Plitei şi când Plita Memoriei noastre a pogorât (din adâncurile cerului) duhul ne/liniştirii şi respectului peste figuri cerate şi inimi blânde de Cherpedin, Mutelcă, Balaban, Costache, Batog, Luca, Tănase, Cremene...cu tot neamul lor încă neadormit şi (încă) mai mult ori mai puţin aproape de Dormitorul Definitiv şi Universal!...Tanti Maria seamănă leit cu Mama! Îmi zâmbeşte mereu, serios şi fără vro urmă de fals! Şi-i harnică! Harnică tare! Cum era şi Mama! Şi nici nu-i sâcâitoare! Cum nu era nici Mama! Şi ştie multe fiinţe şi lucruri minunate! Cum ştia şi Mama! Fiindcă şi ele au avut şi au Memoria Plitei lor! Şi Memoria Plitei Mamei lor!...Şi eu, acu, lângă o altă Plită a Memoriei, lângă o Plită a Memoriei altei şi altei Mame, cum să nu-mi pot aduce în aminte un „Înger vagabond”, adică o poemă tulburătoare a lui Dimitrie Stelaru, „nebunul” care a scris celebrul „Zeii prind şoareci” şi şi-a înscenat moartea, în anul 1940, ca să ia-n şfichi şi-n tăiş de zeflemea înfumurarea din ziarele vremii?...Sigur că da! Mănânc bostan şi spun: „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,/ noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;/ dar până când, înger vagabond, până când/ trupul acesta gol şi flămând”?...Cum să nu le zic cestor sfetnici, cestor sâmburi de lumânare, că „Sunt o trestie sfâşiată de vânt,/ în mijlocul mlaştinii râioase,/ taverna aceasta miroase-a pământ,/ a cer şi a fete frumoase” (?)...patru versuri care l-au suit pe acest poet con/damnat în Rezerva de Frumuseţe şi de Tristeţe şi de Naivitate a Lumii (?)...Nu?...Sigur că da!...
De peste gardul care apără Plita şi Memoria, de peste gardul care apără Gardul şi Rugăciunea, de peste atâtea şi atâtea garduri şi rugăciuni...(aşa, ca o sfidare şi ca o băşcălie continuă pe adresa Bunului Simţ)...răzbate Sinistrul manelelor din Aiurea şi pe/trecute prin creiere de tigoare diversionistă!...(Mai stai puţin!)...
