Plita Memoriei! Memoria Plitei! Câtă asemănare! Câtă potrivire! Şi cât adevăr! Iată! Chiar acum! Chiar aici! Zice Ion Mutelcă! Ascultăm!
„Sora mea are toate mâinile murdare de muncă:/ plug, sapă, carte, copii, fructe, bidinea...!/ Sora mea are o soră asemănătoare:/ Doamne, Dumnezeule, ce mâini frumoase are sora mea!...
Tatăl meu are o fiică şi încă două fiice!/ Tustrele au toate mâinile murdare de muncă, încât/ mama a căutat cu toate mâinile luna până la moarte, şi le-a sfinţit-o, şi le-a pus-o la gât!...
Sora mea are un frate cu toate mâinile murdare/ de istorie, de citire, de viaţă şi de moarte.../ fiindcă nevasta lui tata nu s-a hodinit niciodată/ şi a ajuns departe, foarte departe!...
Fratele meu are trei surori şi un frate/ cu toate mâinile murdare de nimic până-n pământ,/ fiindcă numai pământul are nişte cer/ care bate la uşă în toate limbile, untdelemnizând!...
Câte mâini murdare de muncă au surorile mele! – parcă sunt mâinile lui tata, ale mamei, ale fratelui meu!...Niciodată nu am mai văzut atâtea mâini frumoase!.../ Numai eu nu am nimic, nici măcar Dumnezeu!”...Sigur că da!...Nu?
Plita Memoriei! Memoria Plitei! Câtă asemănare! Câtă potrivire! Şi cât adevăr! Iată! Chiar acum! Chiar aici! Zice Ion Emil Batog! Ascultăm!
„N-am mai fost la mama de atâta vreme!/ Nu mă mai aşteaptă – zic şi eu aşa.../ Tata mă îndeamnă: vino pân-acasă,/ vino şi mai du-te pân-la maică-ta!...
Trece-un cuc bezmetic, drăgostit de toamnă/ şi uitat să-l doară-n cântec vremea rea:/ zice „cu”, mai zice „cu” încă o dată.../ parcă zice: du-te pân-la maică-ta!...
Tocmai de-astă vară – naltă ca tăcerea,/ nişte mătăciune spune chiar aşa:/ vino pân-acasă, cucul se usucă,/ vino şi mai du-te pân-la maică-ta!...
Chiar o bâzâială – cum de calul-popii/ când căldura cade lată în vâlcea/ – se aude peste toată lumea asta:/ băăă, vino şi du-te pân-la maică-ta!...
Lupul – cea mai tristă fiară a pădurii,/ frate-al căprioarei duse undeva/ – zvârle hau în geamul meu dinspre uitare:/ hai, Ioane, du-te pân-la maică-ta!...
Cuc şi mătăciune, tată, calul-popii,/ lup...ehei, ce vremuri!...Oare cine va/ mai veni să-mi scoată ochii la plimbare/ printre lacrimi lunge pân-la Maica mea?!”... Sigur că da!...Nu?...(Stai să vezi...mâine...!)
