Iacătă!

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte şi-n vaiere sfărâmătoare de orizonturi îndepărtate şi/ori apropiate, aşa, să anunţe sosirea în lume a unui ucigaş de păsări, ursitoarele, fir-ar ele să fie de şchioape şi neghioabe şi nătânge, au hohotit sardonic şi au pus la cale o dislocare de forţe dumnezeieşti, dar şi diavoleşti, greu de imaginat şi greu de ilustrat/descris într-o perspectivă imediată! Forţe care aveau să legene şi să descânte plodul unui destin malefic, dar şi benefic în aceeaşi măsură! Pe tava istor zâne păcălitoare, doar trei obiecte/simboluri ale unui viitor devastator, dar şi fermecător deopotrivă: o pasăre din lut, o statuetă a candorii, tot din lut, şi o praştie a nenorocirii, din lemn de corn cioplit şi ajustat şi finisat şi încrustat cu briceagul copilăriei bătătoare la poartă, la uşă, la geam...la intrarea şi la ieşirea tuturor cuvintelor născătoare de iubire şi ură, de urât şi frumos, de indiferenţă şi milă, de dulceaţă şi otravă, de inteligenţă şi prostie, de...! Desigur, toate cele trei substantive comune au fost „alese” şi aşezate-n slujba subiectului din scutece şi din scâncete, care, doar olecuţă mai târzior, avea să le transforme în substantive proprii, în psalmi, în poezii, în rostiri lecuitoare, în acte de acuzare/condamnare, în cereri de iertare, în strigăte la ceruri, în raiuri şi în iaduri...fără de care nu se poate nici trecutul timpului prezent, nici prezentul timpului trecut, nici gândul şi convingerea că Domnul Unu (Alfa şi Omega) a determinat râsu-plânsu Jurului Mare şi Jurului Mic...iar apoi, adică Atunci şi Acum, stă peste Tot şi-şi admiră şi-şi numără şi-şi socoteşte Capodopera Universală!

Rezultatul cestui Ritual banal şi plictisitor se demonstrează a fi de o simplitate Cosmică exactă, ancorată într-un concret/abstract nimicitor! Luaţi cât vreţi! Şi să nu vă fie teamă că se termină vreodată! Iacătă!

Când mă văd, păsările se adună şi intră în zbor şi pleacă departe de gândurile şi intenţiile mele! Nu ştiu de unde au aflat că sunt condamnat să port în spinare un cer apăsător şi fără stele fiindcă am întrerupt o mie şi unu de cântece! Cu praştia blestemată a copilăriei le-am întrerupt când credeam că eu sunt cel mai viteaz şi cel mai voinic...dar şi cel mai prost dintre cei de asupra şi din cei dedesubt!

Când mă văd, păsările se scad şi ies din cântece şi intră în ouă, departe de orice suferinţă şi nerăbdare! Nu ştiu de ce nu au aflat că scriu o mie şi una de poezii, adică o mie şi una de cereri de iertare, că am aruncat praştia, că povara e grea...! Poate or să afle şi or să clocească pe cer o stea, să nu mai fiu singur, să nu mai fiu ca o întrebare fără răspuns!...O, sămânţă de pasăre...inima mea!

Citit 473 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iunie 2016 18:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.